21 Jan Vasile Vidican, profesor la Transylvania College: “Dau mâna cu elevii la începutul fiecărei ore. Le arăt că e OK, e un loc sigur, se pot relaxa”

Vasile Vidican (35 de ani) este profesor de română și predă la Transylvania College (Cluj-Napoca) din septembrie 2019. S-a mutat recent în Cluj, din Bistrița-Năsăud, unde a lucrat timp de zece ani în școli de stat, în mare parte în zona rurală. I-am luat un interviu lui Vasile, pentru Blogul Transylvania College, pentru a afla cum s-a adaptat în școală și pentru a ne povesti ce a descoperit diferit la noul său loc de muncă.

Blogul Transylvania College: Cum a fost impactul în primele zile de Transylvania College?

Vasile Vidican: Absolut copleșitor. Pentru că dincolo, în sistemul de stat, lumea trăiește cu impresia că știi ce ai de făcut, ai făcut facultate, acum te duci la ore, îți vezi de treabă, îți faci planificările. În schimb aici e un alt tip de sistem, o altă atitudine față de ideea de învățământ.

Să înțeleg că un profesor de la Transylvania College nu e doar un om care are o materie de predat, vine, o predă și apoi pleacă acasă?

Categoric, nu! Mai mult decât atât, aș spune că un profesor de la Transylvania College este în primul rând un om. Aici e diferența fundamentală față de atitudinea de la stat în ceea ce-i privește pe profesori, faptul că ei sunt oameni, nu sunt profesori și atât.

Ce i-ai spune concret, despre Transylvania College, unui profesor din sistemul de stat care s-ar gândi să vină să lucreze aici? Care sunt aceste lucruri diferite pe care le face un profesor de la Transylvania?

De pildă, e vorba de procesul “Leader in Me” și de acest instrument, “7 Habits”, care este implementat atât elevilor, cât și profesorilor, ceea ce e foarte important. Un alt lucru important comparativ cu sistemul de stat este faptul că nu există materii lipsite de importanță, nu există domeniu în care nu e nevoie să se dezvolte elevii, în vreme ce dincolo, la stat, dacă e să fim sinceri, există și probabil vor exista întotdeauna materii mai puțin importante, pregătire pentru evaluare în orele de desen și muzică și dirigenție, ceea ce aici nu se întâmplă. Dimpotrivă, absolut fiecare materie este importantă la Transylvania College.

În concluzie, tot acest proces al tău de acomodare la Transylvania College a fost simplu?

Nu a fost simplu.

Treci încă prin el?

Da. Există o bază de la care pornești. Dar dincolo de asta, e vorba de un proces. Și nu știu dacă e de ajuns un an să te obișnuiești. De fapt, nu să te obișnuiești, ci să zici că ți-ai însușit tot. S-ar putea să nu-ți fie de ajuns o carieră întreagă, ceea ce nu e un lucru rău, ci din contră! Pentru că în momentul în care încetăm să ne mai găsim în procesul ăsta, deja e o mică problemă.

Dar cum sunt elevii de la Transylvania College?

Sunt creativi, pentru că le canalizăm partea asta de creativitate. Sunt critici, ceea ce e foarte bine, sunt curioși, dar în permanență este indicat, cel puțin pentru mine, să mă îndrept un pic către fundamentele a ceea ce fac, tocmai din cauza faptului că la un moment dat elevul va întreba: bun, de ce facem noi chestia asta? Și asta mă ajută și pe mine. Pentru că în felul ăsta câștig eu o altă perspectivă asupra a ceea ce fac și a materiei în sine.

Ce poți să-mi spui despre colegi? Sunt diferiți de cei pe care i-ai avut la stat?

Sunt mult mai relaxați sau așa îmi par. Bun, sunt perioade în care toată lumea e obosită, lucrează mult, dar în general oamenii sunt mai relaxați. Inclusiv la începutul anului școlar erau diferențe imense între atitudinea într-o cancelarie din școlile de stat și atitudinea de aici, din Transylvania College. Aici lumea zâmbea, era relaxată, în vreme ce dincolo nu e chiar așa.

Care crezi că e rădăcina acestei stări de bine?

Bănuiesc că e o atitudine dobândită în colectiv. Fiecare își caută starea de bine, iar la Transylvania College ajungi să discuți despre bunăstarea ta în sens spiritual, ajungi să îți pui întrebări. Partea legată de wellbeing este importantă!

Acum, că ai adus discuția și în zona de wellbeing, proces prin care au trecut toți angajații Transylvania College în ultimii ani, vreau să te întreb dacă ai mai vorbit vreodată despre acest subiect la un loc de muncă înainte de a veni aici.

Nu! Categoric, nu! Era absolut exclus ca la locul de muncă să port o discuție cu cineva despre bunăstarea mea, despre cât de bine mă simt și cât de în regulă sunt. Lucrurile astea nu se întâmplă. Am avut mai multe joburi, dar nu se întreabă nimeni cum se simte barmanul sau traducătorul.

În ce măsură contează asta?

Altfel îți faci meseria. Te duci cu o altfel de energie!

Dar tu crezi că e real momentul în care cineva te întreabă cum te simți sau doar se bifează asta?

Eu sunt convins că e pe bune. Altfel, dacă nu ar fi serioasă întrebarea, la un moment dat nu te-ar mai întreba nimeni. Unele dintre întrebările cel mai des formulate în Transylvania College sunt: “Ești OK? Ești bine?” Dacă nu ar fi serioasă povestea, la un moment dat nu mai întrebi, te oprești.

Care au fost celelalte profesii ale tale?

Am făcut facultatea în Alba, după care am plecat doi ani în Spania, iar acolo am lucrat ca barman, ca ospătat și apoi în construcții. M-am dus să fac bani.

Și ai reușit?

Da.

Ce altceva ai mai lucrat?

O perioadă relativ scurtă am lucrat și ca traducător.

Din ce limbi?

Română, spaniolă, engleză și franceză.

Din Spania te-ai întors înapoi în Bistrița?

Da, m-am întors în Bistrița și m-am înscris în învățământ. Credeam că va fi o etapă peste care voi trece. Trebuia să am un job, trebuia să fac ceva. Dar la stat sistemul te prinde. Îți mai dă o inspecție pentru la anul, niște cursuri pe care trebuie să le termini, dar în general tot la anul, îți mai dă o generație bună, pe care te simți cumva moral și afectiv obligat să o duci. Cam așa stau lucrurile. Nici nu mi-am dat seama cum trec anii și eu rămân în învățământ. Ba că aveam de dat definitivatul, să fiu sigur. Ba prinsesem o generație foarte bună de copii și efectiv voiam să-i duc până în clasa a VIII-a, să-i văd plecați către liceu. Sistemul te prinde.

Te vezi rămânând în Transylvania College?

Da. Și, așa cum ziceam, e un proces, pe care l-aș duce în continuare. Mă gândesc de pildă cum aș proceda dacă după câțiva ani de Transylvania College aș merge într-o școală de stat, cu tot ce am luat de aici.

Și cum crezi că ar fi?

Încerc să-mi imaginez, dar e destul de greu, aproape imposibil, pentru că mă gândesc de exemplu cum ar reacționa colegii mei de la stat, elevii de acolo și așa mai departe dacă m-ar vedea de exemplu dând mâna cu elevii la începutul fiecărei ore.

Tu acum la Transylvania College îți aștepți elevii la ușă și dai mâna cu ei la începutul orei?

Da.

Și lucrul acesta ți-a fost inspirat aici, la Transylvania College, de spiritul acestui loc?

Da. Și se pot vedea și diferențe! Elevii sunt mai relaxați după ce dau mâna cu ei. Dacă se întâmplă să nu apucăm să dăm mâna sau dăm mâna pe fugă, simt că altfel decurge ora. Efectiv se simte asta. Pentru că în momentul în care sunt reticenți sau sceptici sau retrași, e destul de greu să-i aduci în zona aceea în care pot să-și deschidă mintea și să învețe. Iar dând mâna cu ei, arătându-le că e OK, e un loc sigur, e în regulă, se pot relaxa, suntem prieteni, suntem OK toți, atunci altfel se deschid și ei.

E ceva ce ai descoperit despre tine în aceste cinci luni intense la Transylvania College?

Da. De pildă, am descoperit că limitele mele nu sunt atât de rigide pe cât credeam. Aveam o anumită percepție despre mine și de acolo nu aș fi ieșit sau nu m-aș fi dus deloc în alte zone. Zone ale mele de confort, pe care nu le-aș fi traversat, nu le-aș fi depășit. Iar acum unul dintre obiectivele mele este să fac un lucru, două, trei noi în fiecare lună. Și mi-am dat seama că pot.

Un exemplu?

Sunt lucruri care țin de mine efectiv, nu e vorba de profesie. Să fac câteva lucruri noi, de exemplu să ies în oraș.

Nu ieșeai foarte mult înainte?

Deloc. Venit de la țară, cu o viață petrecută în mare parte la țară, îmi trebuia timp să mă acomodez, să mă obișnuiesc cu ritmul, cu gălăgia din jur, mă simțeam cumva stingher în momentul în care… Adică ce fac, mă plimb prin parc? Ce e asta? Ce e util în asta? (n.r. – râde) Ei, chestia asta aproape am depășit-o. Aproape! Dar ăsta e un exemplu. Sau cărți pe care niciodată nu le-aș fi citit, iar acum pot și nu mi se pare ciudat.

De exemplu?

Nu m-aș fi atins, de pildă, de cărțile legate de dezvoltarea personală. Am avut o preconcepție legată de chestia asta. Nu, nu, nu și nu! Dar povestea cu cărțile de dezvoltare personală e în sine personală. Asta e concluzia mea: nu e necesar să ajung la aceleași concluzii la care ajung alții, dar parcurgând etapele din carte eu ajung la concluzii legate de mine. Care pot fi altele, dar e OK, sunt concluziile mele.

Practic fiecare își ia ce-i trebuie.

Exact. E un suport pe care eu mă duc.

Cine ești tu după ore? Ce altceva faci?

Citesc, mă uit la filme și scriu despre cărți. Am cronică de carte la câteva reviste, cum ar fi la “Neuma” de aici, din Cluj, la “Mișcarea Literară” (la Bistrița). Am mai scris și la “Steaua”, tot de la Cluj. 

Lavinia Bălulescu

Journalist, Content Creator