17 Sep Ioan Pristavu, elev care a vizitat trei capitale de pe Dunăre cu bicicleta: “Am pedalat 80-100 km pe zi. Au fost și momente grele, dar ne-au întărit ca echipă“
Ioan Pristavu are 17 ani, este elev în clasa a XI-a în cadrul Transylvania College și la finalul lunii iunie a luat parte la o expediție plină de aventură, alături de alți patru colegi ai săi, în cadrul “The Duke of Edinburgh’s International Award Romania“: o călătorie pe bicicletă, cu scopul de a vizita trei capitale de pe Dunăre: Viena, Bratislava și Bupadepsta. Acum cei cinci urmează să fie premiați de Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei Române. Ioan a povestit despre experiența echipei, dar și despre proiectele sale personale, într-un interviu pentru Blogul Transylvania College.
Ce studiezi la Transylvania College?
Ioan Pristavu: Acum sunt pe un profil îndreptat spre politică și relații internaționale, studiez istoria, economia și business-ul și sper în viitor să iau aceste studii la un nivel mult mai înalt la Georgetown University, în Washington DC, cunoscută ca fiind una dintre cele mai bune universități pentru politică și relații diplomatice, fiindcă are o legătură foarte strânsă cu Casa Albă și cu Congresul SUA.
În această vară ai luat parte la o expediție cu bicicleta, prin trei capitale traversate de Dunăre. Totul a făcut parte din “The Duke of Edinburgh’s International Award Romania”. Ce este mai exact acest program?
A fost fondat de ducele de Edinburgh, soțul Reginei Elisabeta, și este mai mult un program de aventură, extracurricular, care se bazează pe patru stâlpi: voluntariat, activitate fizică, învățarea unui skill și aventură.
Și se adresează numai elevilor? Sau și studenților?
Începe de la 14 ani și merge până la 24 de ani.
Cum funcționează programul?
În program sunt trei niveluri: bronz, argint și aur. La bronz trebuie să faci trei luni de activitate și o expediție de două zile și o noapte. La argint – șase luni de activitate și o expediție de trei zile și două nopți. La aur: un an de activitate, o expediție de patru zile și trei nopți, plus un proiect în care trebuie să mergi într-o comunitate în care n-ai mai fost și să faci voluntariat pentru o săptămână. Eu, spre exemplu, am avut un proiect Round Square, în care am primit o bursă în Maroc, unde am ajutat la construirea unui școli și a unei poteci pentru un sat izolat la 3.500 de metri altitudine. A fost o experiență tare interesantă.
Vom reveni la Maroc, dar deocamdată să continuăm cu “The Duke of Edinburgh’s International Award Romania”. Care e legătura dintre acest program și Transylvania College?
Prin Transylvania College am descoperit acest program, prin miss Daniela (n.r. – Daniela Ganea), liderul “The Duke of Edinburgh’s International Award Romania” la noi în școală, și prin mister Virgil (n.r. – Virgil Ganea). Am început acum patru ani, cu o excursie la Băișoara, la cabana școlii, în care am învățat cum să citim hărți, cum să folosim busola, cum să instalăm un cort, lucruri de bază, pe care însă multă lume nu le știe. Miss Daniela și mister Virgil ne-au ajutat, unul – supraveghetor, unul – evaluator, și apoi am avut o expediție la Nocrih, lângă Sibiu, în care am explorat casele săsești foarte interesante, dar care din păcate nu sunt prea bine puse în valoare. Nu există un circuit turistic, iar noi am făcut o broșură pentru promovarea lor.
Asta când se întâmpla?
Asta a fost acum un an. Apoi ne-am gândit să continuăm tot așa, pe nivelul de aur, și să fim prima echipă din toată România care să facă o expediție internațională pe biciclete în care am parcurs peste 300 de kilometri în trei-patru zile.
Care au fost punctele importante ale excursiei?
Expediția a început cu scopul de a vizita trei capitale europene de pe Dunăre, Viena, Bratislava și Budapesta, mergând pe EuroVelo 6, faimosul drum care duce de la Atlantic la Marea Neagră, de vreo 3.500 de km. Noi am făcut porțiunea de care vă spuneam. Am avut aproximativ 80-100 km de parcurs pe zi.
Câte persoane fac parte din echipă?
Cinci elevi – eu, Alexandru Șerban, Alexandru Bojan, Erik Birinyi și Daniel Bega.
Ați avut cu voi și profesori.
Da, cu noi în expediție au venit miss Daniela Ganea și mister Virgil Ganea.
Până la momentul expediției la ce nivel erați cu ciclismul?
Păi de exemplu eu trăiesc în Făgetul Clujului și merg în fiecare zi cu bicicleta. Numai în cadrul “The Duke of Edinburgh’s International Award Romania” am mers peste trei ani în fiecare zi cu bicicleta. Și am mai pedalat cu diferiți colegi, peste 60-70 km, vizitând diferite obiective din zona Transilvaniei.
Deci pentru niciunul dintre membrii echipei nu a fost o noutate faptul că a trebuit să meargă 80 de km pe zi cu bicicleta.
Într-un fel a fost și un pic de noutate, pentru că totul s-a întâmplat în 24-29 iunie și temperatura a foarte mare, am prins și 37-38 de grade. Chiar s-au simțit foarte moleșiți colegii mei. Eu am fost obișnuit cu căldura, trăind în deșert. Ne-am mai ajutat, ne-am rehidratat și am mers. Apoi, a doua zi, când am pedalat dinspre Bratislava către Komárno, era cam monotonă situația. Pe dreapta era Dunărea, pe stânga – pădurea și tot așa era pe o distanță de 90 de kilometri. Părea că nu se mai termină. Ziceam că pedalam în gol. Ne-a cam afectat, dar ca echipă am continuat și am ajuns.
Cei 80 de kilometri în medie parcurși într-o zi se făceau legat? Cu pauze? În anumite perioade ale zilei?
Noi ne-am propus să mergem cu un pas de 20 km la oră, am zis să parcugem distanța zilnică în patru ore, dar din păcate în una din zile de exemplu am pornit pe la 11:00-12:00. Asta pentru că am explorat Viena, am văzut Palatul Belvedere, centrul și până am ieșit, fiindcă Viena e un oraș mare, ne-a luat ceva timp. Au fost și niște dificultăți tehnice la Alexandru Bojan, cu lanțul. Încet-încet am ajuns în Bratislava, dar foarte târziu. La 9 seara am intrat în zona sudică, iar campingul era în zona nordică.
Ce ați avut cu voi?
Am avut totul cu noi, de la mâncare, oale, aragaz, până la corturi, sac de dormit, izopren.
V-ați cântărit dinainte cât urma să cărați pe bicicletă?
Da, eu mi-am cântărit: am împins în total peste 30 kg. Numai bicicleta avea vreo 15 kg.
Ce alte peripeții ați mai avut?
De exemplu într-o zi, fiind pe malul Dunării, efectiv ne-au mâncat țânțarii. Vedeam roiul cum apărea și se îndrepta spre noi. A doua zi am golit vreo trei sticle de spray și aveam bube pe tot corpul. Apoi și mie mi s-a rupt lanțul, în Bratislava. Ca norocul, am avut un patent și l-am reparat, apoi a doua zi, când ne-am dus să căutăm un atelier, mi s-a rupt iar lanțul, de data asta în mijlocul traficului. Mă claxonau toți slovacii! (Râde)
O zi foarte frumoasă?
Am avut o zi întreagă de explorat Budapesta: 28 iunie. Am vizitat Dealul Buda, Pesta, palatele, parlamentul, insula. A fost foarte frumos, a fost o zi superbă. Chiar a fost și ziua mea atunci!
Ar mai fi ceva ce crezi că ar trebui adăugat legat de această experiență?
Da, faptul că în spatele acestei expediții au fost luni întregi de planificare. Fiecare a avut ceva de făcut. De exemplu Alex Șerban s-a ocupat de traseu, eu – de partea de mecanică. Am avut scule la mine, din păcate – nu destule, dar am avut. Și fiecare a avut o zi de care s-a ocupat. Spre exemplu eu am avut ziua de Viena, în care eu am căutat ce obiective să vedem. Colegul meu Alexandru Bojan a avut Bratislava, Erik a avut trecerea din Slovacia în Ungaria și Daniel Bega a avut Budapesta.
Voi, cei cinci, sunteți prieteni în viața de zi cu zi?
Da, suntem destul de apropiați. Alex Șerban, Daniel Bega și Alex Bojan sunt în clasa a XII-a, iar eu și Erik Birinyi suntem în clasa a XI-a. Ne cunoaștem foarte bine, cu Erik am colaborat de multe ori. Am avut și o simulare în care am pedalat în jurul Clujului vreo 70 și ceva de kilometri și ne știm destul de bine.
Ce crezi că a făcut excursia asta pentru voi ca grup?
Ne-a întărit ca echipă. Au fost și momente complicate, în care ne-am enervat foarte tare, unii au urlat la alții, a fost ceva normal, omenește, într-o situație în care nu mai știi ce să faci, când vezi că îți cade planul în fața ochilor, dar încet-încet ne-am calmat, ne-am relaxat și am continuat.
Niște momente care ți-au rămas întipărite în minte?
Viena mi-a plăcut foarte mult, tuturor ne-a plăcut. Apoi, ajungând în Bratislava, eram rupți de oboseală și toți au adormit instant. Numai eu nu am adormit, pentru că era teroare: era un aeroport în zonă și era gălăgie, erau alarme, câini… La 2 dimineața, asta o să țin minte toată viața, l-am văzut pe Erik că dormea cu capul afară din cort, atât era de cald. Am reușit să adorm și eu abia după ce mi-am legat sacul de dormit de cap.
Acum ce urmează în cadrul “The Duke of Edinburgh’s International Award Romania?”
Din păcate nu mai sunt etape, etapa de aur este ultima și cea mai prestigioasă etapă. Acum așteptăm să mergem la Palatul Elisabeta, la București, la sfârșitul lunii octombrie, unde o să fim premiați de Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei Române. Și o să primim diploma care atestă că am terminat nivelul de aur. Am primit deja și o diplomă atestând că am fost prima echipă din România care să facă o expediție internațională pe ciclism, pe nivelul de aur.
“ASTA E ȚARA MEA ȘI PRIMEȘTI NUMAI O DATĂ ÎN VIAȚĂ O ȚARĂ”
Tu locuiești în Cluj, dar nu te-ai născut aici. Ce a fost înainte de Cluj?
Eu m-am născut la Ierusalim, iar tatăl meu este din Curtea de Argeș. Părinții mei erau atunci în misiune, tatăl meu fiind preot, reprezentat al bisericii ortodoxe române acolo. Acum patru ani ne-am mutat în România.
În ce limbă ai făcut școala în Ierusalim?
În engleză. Era o școală misionară anglicană. Oricum, în casă am vorbit română, dar am învățat și ebraică, uitându-mă la televizor. Am învățat și araba, și engleza.
Să revenim la Maroc, pe care îl menționai la începutul discuției noastre. Cum ai ajuns acolo și ce a însemnat acea experiență pentru tine?
Am ajuns acolo prin intermediul Round Square, fiindcă școala noastră e membra acestei organizații de elită, care conectează cele mai bune școli din lume. Și a fost un proiect umanitar, în care s-au deplasat 62 de elevi. Am ajutat să construim o școală. A avut loc anul acesta, în iulie.
Deci în iunie ai fost în expediție cu bicicleta, apoi ai plecat în Maroc?
Da! În Maroc a durat două săptămâni, din 6 până în 19 iulie.
Spune-mi mai multe despre ce s-a întâmplat în Maroc.
Am ajutat la construirea unei școli pentru fete, în zona Imlil, în Munții Atlas, și am ajutat să construim un fel de potecă, un drum de negoț către un sat izolat, aflat la 3.500 de metri altitudine. Și era necesară această potecă, fiindcă iarna sunt zăpezi de doi-trei metri acolo. În deșert. În nordul Africii.
Zăpadă?
Da! Și acum, în iulie, când am fost în Maroc, am văzut zăpadă sus, în munți. Am fost tare surprinși. A fost foarte interesant, deoarece cultura lor, a oamenilor berberi, este foarte diferită de cea a altor neamuri din nordul Africii. Ei vorbesc berbera. O limbă de mii de ani. Sigur, vorbesc franceza sau araba, cu alți oameni, dar între ei folosesc limba berberă. M-a uimit și stilul în care trăiesc: nu au aceste idei legate de vârstă și de bani. Chiar ne-am mira când am întrebat copiii ce vârstă au: ne-au zis că nu prea știu, că nu folosesc. Și cu banii e la fel: ei în general se duc și schimbă diferite lucruri, sâmbăta e ziua târgului și foarte mulți pornesc la patru dimineața cu asinul, merg 25 de km până la târg și acolo fac tot felul de schimburi, dau cartofi pentru mălai, roșii pentru găini… E interesant să mai vezi lume care nu trăiește în tehnologie. Într-un fel ne arată și nouă că trebuie să fim mulțumiți cu ce avem, să numărăm binecuvântările. Vedeam cum se jucau copiii cu niște roți din sârmă și un băț. Asta era cea mai tare jucărie pe care o aveau ei. Noi ne gândim acum, vai!, ultimul iPhone, ultimile tehnologii, iar ei au atât. Și sunt fericiți!
Și ce spune asta despre noi?
Eu zic că ar trebui să fim mai recunoscători cu ce avem și în special cu țara noastră, pentru că foarte multă lume tot comentează că țara… E adevărat, nu e perfectă, dar în comparație cu alte țări eu văd România ca pe un rai. Și o să fie bine! Lumea învață și se va moderniza și țara noastră.
Dar cum se poate moderniza dacă atât de multă lume pleacă din țară?
Oamenii pleacă din țară pentru vor să-și dea cele mai bune condiții familiei, copiilor, cea mai bună educație… Foarte multe persoane merg, lucrează în Europa, dar apoi revin.
Dar tu, de exemplu, vrei să mergi la facultate în SUA.
Da, dar vreau să mă întorc și să mă pun la muncă aici. Pe viitor, cine știe, poate voi ajunge în politică sau chiar la președinție. Oricum, vreau să mă întorc, pentru că asta e țara mea și primești numai o dată în viață o țară!
V-ar putea interesa și:
No Comments