15 Oct Patrick Ciorcilă: „Tenisul e unul dintre sporturile care te ajută cel mai mult în viață, chiar dacă nu-l faci de performanță“

Patrick Ciorcilă (25 de ani), alumnus al Transylvania College (Cluj-Napoca), se numără printre tinerii nominalizați de Forbes România în promoția „30 sub 30“. Patrick a mers la grădiniță la Happy Kids, care avea să se transforme în ceea ce este astăzi Transylvania College. A rămas să învețe aici până la finalul liceului, iar în prezent este, printre altele, și directorul turneului de tenis Transylvania Open, care se va desfășura în Cluj-Napoca în 23-31 octombrie. Într-un interviu pentru Blogul Transylvania College, Patrick a vorbit despre toate rolurile sale și despre experiența lui la Transylvania College. 

Blogul Transylvania College: Reprezentanții Forbes îi numesc pe cei din promoția „30 sub 30“ „tinerii care vor schimba viitorul“. Cum te-ai simțit aflând că ești pe această listă și de ce crezi că ai fost ales?

Patrick Ciorcilă: Am fost super-onorat! Nu pot să zic că mă așteptam. E ceva extraordinar să te numeri pe această listă, printre 30 de oameni din toată țara, mai ales că sunt foarte mulți tineri în țară care fac lucruri foarte mari. Nici nu-mi venea să cred când mi-au scris prima dată. Mai ales că eu citesc Forbes, și edițiile de afară, și cea din România, și știam despre proiectul ăsta. Și mesajul mi se pare puternic, „tineri care vor schimba viitorul“, și cred că au ales strategic și domeniile. De exemplu, l-au ales pe înotătorul David Popovici la sport, care e campion olimpic și transmite un mesaj pe partea asta, că se poate face performanță în România de la vârstă fragedă. De fapt, fiecare dintre cei 30 vine cu plusvaloare. La mine plusvaloarea ar fi Sports Festival și impactul pozitiv în societate. Prin toate acțiunile pe care le facem ne dorim și un impact social. Asta nu înțelege lumea, că sportul e sănătate, e educație și e și prevenție. Poate că mai mult sport ar însemna mai puțini oameni în spitale. De fapt, multă lume asociază sportul cu ideea de sport de performanță, chin, greu, nișă, dar nu-i așa.

Sau, dacă nu vorbim de sport de performanță, atunci paradigma ar fi că e o pierdere de timp, nu?

Da, că n-are rost. Dar până la urmă, sportul de masă contează, ca să ducă la o populație mai sănătoasă. Și toate astea se întâmplă în timp. Inclusiv în ceea ce privește pandemia, poate că spitalele nu ar mai fi atât de pline dacă am avea o populație care face mai mult sport.

Poate că imunitatea ar fi mai sus.

Da! În primul rând imunitatea ar crește. Oricum, de asta cred că s-au gândit cei de la Forbes că prin acțiunile noastre aducem un impact. Și chiar așa e!

Îți propun să facem o trecere în revistă a rolurilor tale, așa cum de fapt sunt prezentate și în Forbes. Ai practicat tenis de performanță și ai participat la numeroase turnee în toată lumea. Manageriezi Winners Sport Club, unul dintre cele mai moderne cluburi sportive din Transilvania, ești cofondator al Sports Festival (ai lansat „Biletul pentru sănătate“) și ești director al Winners Open și Transylvania Open (primele turnee WTA din istoria Clujului). De asemenea, ești implicat și în business-urile familiei, cel mai nou proiect fiind hotelul de 5 stele Radisson Blu. Deja mi se pare că am enumerat foarte multe lucruri. Par multe „pălării“ de purtat. Cum faci față și care îți e cel mai drag rol?

Rolul cel mai drag e reprezentat de proiectele mele personale, cele legate de sport, pentru că le-am făcut singur. OK, și părinții te ajută, dar atunci când sunt proiecte pe care le faci tu singur satisfacția e mult mai mare când îți reușesc și când încep să crească. 

Punctual, te referi la Sports Festival?

Aș vrea să explic un pic, pentru că uneori aici se face o confuzie. Sports Festival e mai mult decât acel festival de 4 zile pe care îl facem noi. Eu mă raportez la Sports Festival spunând că e grupul nostru de firme cu care facem foarte multe acțiuni sociale, evenimente, meciuri demonstrative, turnee. Toate sunt sub umbrela Sports Festival. Eu văd Sports Festival ca pe acest environment de sport. Da, acesta este proiectul meu și atunci, cum spuneam, e mult mai mare satisfacția. Dar și pentru că în România nu prea mai există niciun jucător pe piața asta. Sau mai sunt, dar care fac lucruri punctuale, însă noi suntem clar cei mai mari. Nu avem concurență foarte mare, dar ăsta nu e neapărat un lucru bun. Eu aș vrea să fie cât mai mulți care să vină și să facă lucruri pentru sportul din România. Oricum, avem o motivație mult mai mare să facem lucruri în premieră, cum ar fi turneele astea două de tenis. Cluj-Napoca e singurul oraș cu două turnee într-un an și astfel de reușite te fac să vrei mai mult și să faci mai mult!  

Dacă tot ai adus vorba de turnee, îți propun să vorbim și despre Transylvania Open, care va avea loc foarte curând, în 23-31 octombrie. Știu că vor veni inclusiv Simona Halep și Emma Răducanu. Bănuiesc că ești tare mândru de asta!

Da, nu mă așteptam! Hai să zicem că la Simona ar mai fi fost o șansă datorită calendarului, pentru că ea în mod normal nu prea joacă la turnee de 250, ci la turnee foarte mari; la top 10 cam ăsta e programul. A fost un pic o surpriză din punct de vedere al prezenței, dar având în vedere perioada prin care ea trece știam că are nevoie de multe meciuri ca să-și revină la forma fizică. E mare lucru pentru noi, îți dai seama! A dus turneul în sus din punct de vedere al expunerii! Iar Emma Răducanu cu atât mai mult în momentul de față… Simona pentru noi e unică, orice ar fi e noastră și cred că toți simțim la fel! Dar la momentul actual Emma are o popularitate…. Din momentul în care oamenii au aflat că vine și ea la Transylvania Open, am primit telefoane de la toți jurnaliștii din UK, Franța, Statele Unite… Chiar mai devreme am vorbit cu Daily Mail o oră, vor și ei să vină la turneu. Nebunie! E foarte așteptată și prezența ei. Și cred că are de-a face și cu faptul că ele două se întâlnesc aici, la Cluj. 

Cum ajunge cineva la 25 de ani să fi făcut atâtea? Ce a contribuit cel mai mult?

Cred că totul a pornit de la faptul că m-am obișnuit de mic să am o viață foarte dinamică. De la 11-12 ani am călătorit chiar și câte 10 luni pe an cu tenisul. Inclusiv de sărbători eram la turnee. M-am obișnuit să fiu din avion în avion, dar nu mi-a părut rău. A fost o viață interesantă și adrenalina asta mi-a lipsit când m-am lăsat de tenis. Atunci am încercat să obțin adrenalina din altă activitate. Nu am fost obișnuit să stau, nu pot face asta. Însă îmi place și să am flexibilitate, să-mi fac programul cum consider. Astfel, viața mea de azi e un mix. Nu lucrez în fața unui calculator 8 ore pe zi și ăsta e un avantaj foarte mare. În fiecare zi am alt program, iar asta îmi place mult. La fel de mult îmi place și că ajung să cunosc oameni din toate domeniile, cu toate proiectele pe care le avem. Iar asta e o mare satisfacție!

Cum te simți știind că ai un impact atât de mare prin evenimentele pe care le creezi și că atingi atât de mulți oameni? 

Mă face să mă simt foarte mândru. Înseamnă nu doar că le facem cu un scop, dar și că ne atingem acel target de a ajunge la cât mai mulți oameni. La început, a durat foarte mult până le explicam oamenilor ce este Sports Festival, ce vrem să facem și așa mai departe. Iar acum am ajuns în punctul foarte mișto în care nu trebuie să-i mai sunăm și să le spunem ce avem în spate, ci ei ne sună și vor să colaboreze. S-a întors puțin roata și ne dă satisfacție că în sfârșit au înțeles oamenii ce vrem să facem. Te motivează să mergi mai departe!

Știu că ai jucat tenis la nivel profesionist și că ai participat la peste 100 de competiții internaționale. Cei de la Forbes spun că practic ai crescut pe terenul de tenis și că la 5 ani ai pus prima dată mâna pe o rachetă. Care au fost cele mai frumoase momente din viața ta de jucător de tenis?

Două aș enumera. Unul – momentul selecționării în echipa națională de Cupă Davis a României, când aveam 15-16 ani. De trei ori am fost selecționat de fapt. Nu am ajuns să joc un meci, pentru că eram prea mic, dar am fost în echipă și asta e o chestie cu care rămâi toată viața. I-am avut atunci colegi pe Horia Tecău, Andrei Pavel, Victor Hănescu, am avut șansa să stau lângă ei. Chiar dacă nu mi-am continuat cariera, te ajută să vezi cum gândesc niște oameni de top de felul ăsta, cu care am rămas și foarte bun prieten ulterior. Asta a fost și cea mai mare mândrie, o validare că am făcut o treabă bună. Și al doilea moment ar fi când am jucat la turneul ATP 250 de la București. Am jucat acolo într-un turneu top, cu 5.000 de oameni în tribună. Astea sunt amintiri care rămân!

Ce definiție i-ai da tenisului? Să zicem că ai trebui să-i vorbești despre el unui copil la început de drum.

Păi în primul rând tenisul, după părerea mea, e unul dintre sporturile care te ajută cel mai mult în viață, chiar dacă nu-l faci de performanță. Este un sport care te ajută orice-ar fi, alături de schi, golf și înot. Foarte multe se leagă de tenis, oriunde te duci să faci business networking multă lume joacă tenis sau mulți oameni sunt fani. E un sport frumos, elegant, complex, te ajută să te dezvolți. Îți folosești absolut toate părțile corpului la orice lovitură. De aceea, chiar dacă mergi la sală în fiecare zi și ești antrenat, dacă apoi te duci și joci tenis, a doua zi vei avea febră musculară, pentru că nu ești obișnuit cu mișcările respective. Pentru un copil, cel mai important la început e să se joace, să ia tenisul ca pe o joacă, să se miște. Tenisul te ajută și la coordonare! Dacă-l practici de performanță, sunt și multe sacrificii de făcut. Dacă ai greșit un pic, dacă nu ai dormit bine, dacă încerci să păcălești, imediat se vede. 

Ai făcut toată școala la Transylvania College, în Cluj-Napoca. Ai fost aici de la începutul grădiniței, până la finalul liceului. Cum a fost experiența ta aici de-a lungul anilor?

Foarte mișto, pentru că e un loc unde se face școală diferit. E o școală mult mai practică, după modelul de afară, și simt că te ajută în viață. Să luăm de exemplu examenele. Am dat A-Levels-urile când învățam la Transylvania College, apoi efectiv toată facultatea am descurcat-o doar pe ce am învățat pentru A-Levels. Și inclusiv după facultate, în discuții de business, foarte des am întâlnit termeni și situații pe care nu le-aș fi știut dacă nu aș fi învățat pentru A-Levels.

Am dat A-Levels-urile când învățam la Transylvania College, apoi efectiv toată facultatea am descurcat-o doar pe ce am învățat pentru A-Levels. Și inclusiv după facultate, în discuții de business, foarte des am întâlnit termeni și situații pe care nu le-aș fi știut dacă nu aș fi învățat pentru A-Levels.

Ce facultate ai făcut?

Facultatea de Business în limba engleză, la UBB. Iar problemele din A-Levels pe care le-am avut le întâlneam în anul doi-trei de facultate.

La capitolul „valori“ ce crezi că ai deprins în Transylvania College?

Știu că tot timpul fiecare profesor voia să facă ceva extra. Niciodată nu veneau la oră doar cu gândul să termine cât mai repede ora și gata. Mereu doreau să te ajute. Partea asta umană, de colectivitate, a însemnat foarte mult. Și asta se vedea încă de la fondatori, familia Baciu. De exemplu, pe atunci, când eram eu în Transylvania College, doamna Simona Baciu tot timpul venea alături de noi și se vede că tot ce a făcut de-a lungul anilor a fost cu pasiune. Iar lucrurile astea, valorile, se transmit la toată lumea. În plus, atmosfera era caldă, parcă uneori nici nu simțeai că ești la școală. Eu, jucând tenis și având perioade în care lipseam de la școală, am rămas apropiat doar de unii dintre foștii colegi, dar știu că ceilalți colegi, cei mai mulți dintre ei, au rămas foarte apropiați unii de alții. Super apropiați! Și asta nu cred că e întâmplător. Transylvania College e mai mult decât o școală. E un stil de viață.

Transylvania College e mai mult decât o școală. E un stil de viață.

Cum a fost pentru tine perioada de imediat după terminarea liceului?

Cum am spus, în timpul liceului mergeam foarte mult la turnee, dar toată lumea din Transylvania College m-a ajutat să-mi recuperez orele online, cu sprijinul profesorilor, cu teme făcute prin avioane, prin turnee și așa mai departe. După ce am terminat liceul, au mai trecut șase luni și m-am oprit și cu tenisul. Am avut apoi o perioadă de tranziție, în care nu am avut activitate profesională. A fost o perioadă mai complicată. Atunci când renunți la o chestie, chiar dacă asta ai simțit și îți asumi, cumva parcă nu-ți găsești locul. 

Nu sunt ușoare trecerile astea.

Da, nu-s ușoare! Eram obișnuit cu un tip de viață, iar apoi, când aceea s-a terminat, am intrat într-un fel de panică. „Ce fac acum?“ După care au venit toate de la sine!  

Tu cum vezi acum Transylvania College din afară?

Mi-aș dori să reușesc să vizitez școala! Știu că în ea se întâmplă multe lucruri frumoase, iar din afară se vede wow! În primul rând, să ne gândim cât de mulți străini vin în Cluj și cât de mult ajută existența unei școli cum e Transylvania College în ceea ce privește business-urile din zonă. De la multinaționale la echipe de fotbal, străinii nu ar accepta să vină aici dacă nu ar fi o asemenea școală la care să poată să-și aducă copiii. 

Care e planul tău de viitor?

Planul meu personal este să-mi extind orizonturile. Sigur, vreau să rămân în partea asta de sport pentru că simt că în România e o nișă prea puțin exploatată, atât pe partea socială, cât și în zona de business. Cred că putem să continuăm, deja avem un nume și de la un punct lucrurile devin mai ușoare, nu mai complicate. Dar, cum spuneam, simt că trebuie și să-mi extind orizonturile, și când spun asta mă refer la business-urile de familie. Sunt deci și alte lucruri de făcut în care să mă implic și pe care să le înțeleg, cum ar fi industria hotelieră, în care noi vom activa. Aș vrea să fac un mix din toate astea și să mă bucur de acești ani. Sunt niște ani frumoși!

Ți-ar plăcea să ai o interacțiune cu elevii de acum din Transylvania College? Te-ai vedea într-un rol de mentor?

Poate, dar cred că mai am de lucru! Aș vrea să mai fac niște lucruri și să merit să le transmit apoi elevilor din ce am făcut. Sunt încă la început și am foarte multe de învățat.

Noi, în Transylvania College, avem un program de Work Experience foarte interesant, prin care ajutăm elevii să ajungă să facă practică în diverse zone care-i interesează. Ți-ar plăcea să primești elevi care să-și facă practica la voi?

Da, clar! De fapt noi facem asta și am mai avut mulți elevi și studenți în practică. De exemplu, avem și foarte mulți voluntari la evenimentele noastre. Numai acum, la turneu, sunt 162 de voluntari. Pe de altă parte, noi funcționăm ca o companie, deci oricine e interesat de o zonă de business poate să vadă ce e în spate. Și eu m-am lovit de tot felul de lucruri de business și nu am știut la început ce înseamnă provocările realiste, ce înseamnă să lucrezi într-o companie, ce înseamnă să n-ai cash flow în momentul respectiv deși P&L-ul (n.r. – profit and loss statement) tău arată perfect, sau să-ți dai seama cât de greu e să faci rost de income, până vorbești cu partenerii, câte drumuri, câte discuții… Toate astea vin din experiență, așa că da!, am fi super-deschiși să primim elevi în practică!

Vorbeam de mentori, așa că vreau să te întreb dacă tu ai avut vreun mentor.

Da, tata cred că a fost și este cel mai bun mentor. Toată viața m-a ghidat și m-a ajutat. Eu fiind foarte mult timp singur în copilărie, mereu plecat, mereu pe drumuri, simt că m-am și auto-educat, prin toate experiențele pe care le-am avut, dar asta e ceva inevitabil. Însă tot timpul ai mei, mama și tata, mi-au transmis mesaje despre valori. De asta am reușit să stau pe un drum corect, să nu o iau pe arătură. Poate că mesajele tatei au fost mai mult pe zona de business, iar ale mamei – mai mult pe zona umană, dar cert e că familia mi-a fost cel mai mare sprijin în tot ce am făcut. 

E ceva ce i-ai sfătui pe elevii din ziua de azi să facă mai mult (sau mai puțin) în liceu?

Aș vrea să zic: „Lăsați-o mai moale cu social media și cu telefoanele!“. Pe de altă parte, nu sunt în măsură să spun așa ceva, pentru că și eu fac la fel. Totuși, ce încerc eu să fac acum este să le folosesc cu echilibru, în avantajul meu, pentru că toate astea au și părți pozitive. Știu că e greu.

Mai ai ceva de adăugat la finalul discuției?

Da, aș sublinia cât este de important ca educația să fie dublată de practică. Sigur, teoria contează foarte mult, de fapt nu ai șanse fără. Trebuie să înveți bazele! Nu cred nici în persoanele care afirmă că facultatea sau liceul nu te ajută, că trebuie să faci practică și atât. Degeaba faci practică, dacă tu nu știi nimic. Cunosc însă și multe persoane care știu carte cât vrei tu, dar nu au dublat-o cu o experiență realistă! Concluzia e că e nevoie de amândouă, educație plus practică. La acest capitol le recomand elevilor să încerce cât mai multe lucruri, după ce întâi le studiază la școală. Din experiență învățăm, asta e ceea ce ne ghidează!