16 Jun Radu Poenaru: „Un moment reușit din carieră a fost prima lecție pe care am ținut-o alături de tatăl meu“
CLICK HERE TO READ IN ENGLISH!
Radu Poenaru este profesor de matematică în Transylvania College (Cluj-Napoca). Într-un interviu pentru blogul școlii, Radu a vorbit despre munca lui, despre pandemie, provocări și despre cum poate un profesor să facă matematica extrem de atractivă pentru zeci de mii de oameni.
Blogul Transylvania College: Ești în Transylvania College (TC) de șapte ani. Ce a fost pentru tine înainte de TC?
Radu Poenaru: Înainte de TC au fost patru ani la stat, dintre care trei la țară: am făcut naveta până la Pălatca, aflată la 40 km distanță de Cluj-Napoca. Apoi am lucrat un an la școala Emil Isac, lucru care deja însemna că „am prins Clujul“.
Ceva ce te pasionează, dar colegii tăi nu știu despre asta?
Mă pasionează literatura și filosofia. În ceea ce privește mersul la facultate, filosofia chiar a fost o alegere la care a trebuit să mă gândesc puțin. Dar s-a dus sora mea în schimb, așa că am putut eu să mă duc pe matematică. Mă mai pasionează tot ce ține de tehnologie, de multimedia, de programare, iar în timpul liber mă ocup de proiecte personale și încerc să învăț cât mai mult, să fiu în pas cu moda.
Cum vezi tu profesia ta acum, la un an de când a început pandemia? (n.r. – interviul a fost realizat la finalul lunii februarie 2021). Ce s-a schimbat?
La nivel de evaluare apare o schimbare absolut necesară – trebuie să ținem cont de faptul că în perioada asta e foarte important și să păstrăm legătura, nu doar ca toate competențele și toate obiectivele să fie parcurse. Mai mult decât ne preocupă examenele și alte evaluări, noi încercăm acum să păstrăm o anumită normalitate. Meseria mea, în această perioadă, a fost foarte mult despre a parcurge conținuturile în paralel cu a-i asigura pe elevi că totuși, dincolo de casa lor, realitățile au rămas cât de cât aceleași.
Că există încă această lume, nu?
Da! Și că se pot întoarce la o normalitate mai devreme sau mai târziu. În cazul meu, n-a fost nevoie de foarte multă adaptare, pentru că mie-mi plăcea foarte mult aria asta de online și de multimedia, deci chiar mi-a venit destul de natural, dar am încercat cât de mult am putut să asigur că orele de matematică nu înseamnă 50 de minute de stat în fața calculatorului. Că înseamnă și că ne decuplăm un pic și schimbăm calculatorul chiar și cu culegerea, cartea, alte surse de informare decât cele legate de ecrane.
Pentru tine personal ce a însemnat pandemia. Ai descoperit ceva legat de tine? Sau legat de ceilalți?
Am descoperit că am alături de mine persoana cea mai potrivită cu care să-mi petrec această pandemie și mă consider extrem de norocos din punctul ăsta de vedere. Pentru noi nu a fost insuportabil. E frustrant că suntem în incubatorul ăsta numit Cluj, că nu putem să-l părăsim decât expunându-ne la diferite pericole, dar am găsit modalități creative de a ne ocupa timpul și nu ne-am plictisit. Sau, mă rog, ne-am plictisit cu măsură. Totul a fost suportabil în carantină. Am descoperit că lucrez cel mai bine când nu am timp. Pandemia mi-a oferit mai mult timp liber, în momentul în care a dispărut socializarea cu x și cu y, deci puteam să mă ocup mai mult de proiectele mele personale. Dar cu toate astea nu am fost neapărat mai productiv.
Cum vezi tu evoluția școlii în acești șapte ani de când ești în Transylvania College?
S-au produs schimbări, s-a făcut o trecere de la focusul pe academic la focusul pe o imagine mai de ansamblu. Schimbarea nu a fost liniară. S-au făcut diverse încercări și în fiecare an am văzut că s-au adăugat corecturi. Intențiile din spatele direcției generale mi se par bune: cred că școala nu ar trebui să însemne numai o raportare la niște competențe generale și specifice impuse de un minister la un anumit timp. E bine să fim pregătiți pentru mai multe și e bine să fim mai adaptabili, flexibili, mai bine decât să fim consumatori de cunoștințe și să reproducem… Dacă asta e direcția pe care se merge, relații sănătoase și o viziune de ansamblu asupra a tot ce înseamnă cunoaștere, atunci eu sunt de acord cu tot ceea ce se întâmplă!
Despre procesul de wellbeing implementat în școală în ultimii ani ce poți să-mi spui? Cum l-ai simțit?
Procesul de wellbeing îl văd aplicat la ce facem noi și la nevoile mele imediate. Îmi place și sunt de acord cu faptul că eliminăm ideea de pedeapsă. Nu e pedeapsă, ci sunt mai degrabă niște consecințe, și nici consecințele nu sunt niște obstacole. Fiecare acțiune, dacă e cazul, are imediat după o discuție în care, de comun acord, stabilim dacă mergem în direcția potrivită sau nu. Și îmi convine mai mult ideea asta decât ideea de „venim la școală, stăm drepți și ne aliniem, că altfel, dacă ieșim din rând…”. Nici eu nu mai sunt același om care eram acum șapte ani. Și eu am învățat multe și, dacă m-aș întoarce la stat, aș aplica multe lucruri pe care le-am văzut aici. Nu mai cred în nota 2 pe „ieși la tablă, răspunzi, nu ai știut, te-am taxat“. Nu! Nu putem lucra cu frică! Așa cum totuși trebuie să stabilim niște limite sănătoase, acestea se pot stabili și fără să dăm cu ciocanul în cap.
Dacă te-aș ruga să te gândești la cele mai frumoase momente din cariera ta, ai putea să-mi spui unul care-ți vine în minte?
Un moment reușit din cariera mea a fost prima lecție pe care am ținut-o alături de tatăl meu, și el – profesor de matematică. M-a chemat ca tânăr profesor să-l ajut să predea niște ore la un grup de elevi pe care-i pregătea pentru un concurs. M-a prezentat „profesor Poenaru Radu“ și a fost prima dată când am predat alături de el. (Râde) A fost un moment deosebit! După aceea, un alt moment frumos a fost cel în care eu și tatăl meu am dat drumul proiectului nostru comun de matematică. Ăsta e un mare câștig și mă bucur enorm pentru că reușesc să lucrez alături de tata. El s-a pensionat anul trecut, dar noi lucrăm constant împreună și ne bucurăm de toate micile satisfacții. Construim împreună, suntem colegi! Ăsta e poate cel mai mare câștig.
Povestește-mi despre acest proiect al tău și al tatălui tău, profesorul Dan Poenaru. Știu că este vorba despre un canal de YouTube care îți poartă numele și care conține diverse rezolvări ale unor probleme de matematică. Există și un site, nu?
Da, noi am început de fapt cu site-ul, în 2009, dar între timp am început să folosim contul meu de YouTube. La început îl foloseam pur și simplu ca spațiu de stocare, nu era pe atunci ideea de canal cu generare de venit. Cred că abia trei-patru ani mai târziu a apărut în România programul YouTube Partner. Acum nu mai pot schimba numele canalului YouTube, dar tot timpul trebuie să insist și să explic care lecții sunt făcute de tatăl meu și care sunt postate de mine. 
E un canal care are peste 67.000 de subscribers. Mi se pare uriaș pentru nișa voastră: rezolvarea de probleme de matematică. Nu?
E bine, e de succes!
Cât de frecvent postați filmulețe și pentru ce categorii de vârstă?
Am pornit cu programa claselor V-XII. La început, eu având experiența limitată, m-am înțeles cu tata să postez eu lecții de gimnaziu, iar el – de liceu. Pe măsură ce lucram, ne era tot mai ușor să înregistrăm și să edităm filmulețele. Am ajuns și la nivelul la care, anul trecut, când Ministerul punea cinci teste de antrenament pe săptămână, să reușim să le facem pe toate cinci în săptămâna respectivă. Am lucrat foarte mult la acest proiect și postăm foarte frecvent. Avem perioade în care trebuie să intensificăm activitatea, dar și perioade de vară când… Ce să spun? Vara, dacă postez un film, pierd 10 subscriberi, pentru că-i bâzâi cu matematica. (Râde.)
Câte vizualizări are un video în medie? Am văzut că sunt și video-uri care au peste 10.000.
Da, avem și cu mult mai multe vizionări. Cele care au deja 100.000 de vizionări trebuie schimbate, pentru că sunt vechi, tehnologia s-a schimbat. Cele mai vechi merg din inerție, dar trebuie să le facă loc celor noi. Ca vizionări, suntem undeva la 25.000 de vizionări pe zi pentru întregul conținut, pe tot contul. Avem și o pagină de Facebook. E mai puțin întreținută decât canalul, dar și acolo postăm mereu update-uri.
Cine sunt acești oameni care vă urmăresc? Sunt elevi? Părinți? Profesori?
Interesant: conform statisticilor la care am eu acces, am văzut că jumătate din ei sunt părinți. Se uită la noi și, cu ajutorul nostru, le explică apoi copiilor lor! Cel mai probabil, avem mai mulți părinți decât elevi între vizitatori. Majoritatea au peste 30 de ani.
Aveți feedback de la public? Vă caută, vă cer ajutorul?
Da, sunt cazuri! O dată pe săptămână refuzăm o meditație. Și alegem și subiecte care ne sunt solicitate. De exemplu, chiar acum tatăl meu postează rezolvări de subiecte de la admiterea forțelor terestre sau de la pompieri, nu mai știu exact. Oricum, e ceva ce i s-a cerut în comentarii. Iar eu încerc să răspund la mai toate comentariile. Dacă cineva-mi cere ceva și-mi dau seama că ar fi nevoie, atunci începem discuția pe Facebook, îmi trimite problemele și pornim. Am multe probleme rezolvate pe care le-am pus la cererea utilizatorilor.
Îți mai aduci aminte de unde a venit ideea proiectului vostru?
Păi eu am fost cu ideile astea, că eu eram mai tehnic. La început voiam să fac un CD cu lecții video și să comercializăm CD-ul. După care ne-am dat seama că trăim în România și ce va urma va fi că CD-ul nostru va rămâne la noi. Nu cumpără nimeni conținutul, așa ne-am gândit. Deci am zis că măcar așa avem o satisfacție, să facem un proiect împreună. Eu eram foarte entuziast că am intrat în lumea asta, că stau de cealaltă parte a catedrei și pot să lucrez alături de tatăl meu. Țin minte cum la început urmăream statisticile, vedeam că am făcut 20 de vizualizări într-o săptămână și sărbătoream împreună. Și când am făcut suta am sărbătorit. Asta se întâmpla prin 2009.
Sunt oameni din Transylvania College care-ți dau un feedback pe acest proiect, care vă urmăresc?
Da, am și un elev de clasa a VIII-a care mi-e membru pe canal.
E subscriber sau?
E membru, ceea ce e diferit de subscriber. YouTube a introdus chestiunea asta recent. Dacă-ți place un canal, poți să devii membru al lui, cu o taxă de 4 lei pe lună, cu care susții canalul. Și, cum spuneam, eu am un membru din TC. E foarte simpatic! Dar, ca să răspund până la capăt la întrebare, am mai mulți elevi din TC care folosesc canalul, chiar și eu postez linkuri cu lecții pe classroom-ul nostru, pentru că mă ajută. Uitați, mai găsiți o dată aici ce am făcut azi la oră. E foarte util!
Nu ți s-a întâmplat să primești oferte, să-ți propună cineva o colaborare în proiectul vostru?
Ba da, am avut oferte de a ne posta conținutul pe alte platforme, contra cost, dar asta nu e o soluție, pentru că, odată ce am început să facem lucrurile într-un anume fel, orice chestiune pe care aș face-o pentru bani mi s-ar părea că intru în categoria sell-out. Cel puțin pentru România nouă ne place să facem lucrurile așa cum le facem. Deja există și o remunerație, de care ne bucurăm, o împărțim la sfârșitul lunii… Și atunci, orice oferte care au venit, și într-adevăr au venit, le-am refuzat. Aproape în același timp cu noi, de fapt la un an după noi, a apărut în paralel un alt site, dar unde tot conținutul era de vânzare. Ei au crescut și în vizionări, și în abonați, mult mai repede decât noi, pentru că era de vânzare. Nu mi-a venit să cred! Deja au centre de after school fizice pornind de la asta. Deci ei au avut mai mult succes decât noi și nu au postat mai multe filme.
Cred că există și mentalitatea asta că s-ar putea ca produsul cu bani să fie mai de calitate decât ceva gratis.
Da! Mie mi-au spus și alții: dacă dai pe gratis, nu creezi ideea asta de calitate. Foarte interesant. Dar mă bucur!
Din ce orașe sunt cei care vă urmăresc pe YouTube? Din toată țara?
Din toată țara. Știu că am vorbit la telefon cu mulți, mai ales în perioada examenelor. Cu unii am vorbit efectiv, hai să vedem construiește piramida, hai să… (Râde.)
Mi se pare amuzant și ciudat în același timp să ai asemenea conversații cu necunoscuți!
E foarte distractiv! Și nu am vorbit cu nimeni din Cluj. În schimb, am vorbit cu bucureșteni, cu moldoveni…
Adică ați rezolvat probleme la telefon!
Da! Și am prieteni pe Facebook cu care acum chiar mai discut și alte chestiuni, dar cu care m-am cunoscut prin intermediul canalului nostru. Avem și din Republica Moldova un 5%, și din Italia și America un mic procentaj.
V-ați gândit să faceți conținut și în engleză?
Ne-am gândit, numai că în engleză este deja destul conținut. Aici nu există, adică noi am fost primii, acum au apărut și alții, cum spuneam, ceea ce este foarte bine. Eu chiar mă bucur! Am învățat și eu să folosesc anumite instrumente văzând materialele altora… Și am prins și niște idei pe care s-ar putea să le folosesc mai încolo, pentru animații, de la alți profesori. Pentru cine a vrut să învețe ceva nou, pandemia asta a fost o oportunitate. Dacă nu ai luat virusul, desigur. Unii au profitat de ea la capitolul educație. De exemplu, am văzut niște lecții de geografie extraordinare, animate de profesori români. S-a putut învăța, asta-i clar!
Interviu realizat de Lavinia Bălulescu. Traducere din română în engleză: Alexandra Chihaia.
CLICK HERE TO READ IN ENGLISH!
No Comments