17 May Beatrice Boghian: „Există multă iubire în lume. Uneori uităm de ea în fuga noastră“ 

Beatrice Boghian este din Suceava, dar a venit în Cluj în urmă cu 12 ani, pentru a urma cursurile facultății de Psihologie și Științe ale Educației. Rolul ei în Transylvania College a trecut prin diverse transformări în ultimii aproape 7 ani, de când lucrează aici, iar în prezent este class teacher pentru elevii din Year 4.

Blogul Transylvania College: Cum ai ajuns să lucrezi la Transylvania College și care a fost parcursul tău aici?

Beatrice Boghian: Am ajuns să lucrez în Transylvania College printr-o întâmplare fericită. Tocmai terminasem masteratul de Psihologia Sănătății Publice și mă angajasem peste vară la un studio foto unde făceam fotografii absolvenților de medicină. Pe vremea aceea nu mi-era foarte clar ce aveam să devin după facultate. Mă pasionau foarte mult atât psihologia, cât și fotografia, iar în mintea mea trebuia să le îmbin cumva, dar să lucrez și cu copii, pentru că mereu mi-a plăcut să fiu în preajma lor. Tatăl meu este profesor, iar mama mea este medic pediatru și de familie. Cred că am moștenit și de la ei aceste pasiuni.

Întâmplarea poate chiar amuzantă de care se leagă modul în care am ajuns să lucrez la Transylvania College a început cam așa: am pus un anunț pe Facebook pentru că voiam să donez niște căni. Mi-a răspuns o fostă colegă de facultate și, când a venit la mine să le ia, am început să discutăm despre job-ul ei. Mi-a spus că lucrează la Transylvania College (TC) și că-i place mult. Eu nu auzisem de TC, așa că am povestit un pic despre ce făcea ea acolo. Suna bine, mi se părea un loc altfel decât ce-mi aminteam eu despre grădiniță și școală. Fără să stau prea mult pe gânduri, am întrebat-o dacă au poziții deschise. A zis că da, chiar căutau pe cineva pentru grădiniță și poate să mă recomande. 

Primii doi ani am lucrat în grădiniță, unde am învățat ce face un educator, iar treptat am realizat că am nevoie de o schimbare. Vârsta copiilor era prea mică pentru mine. Următorii doi ani am fost cover teacher la școala primară și apoi specialist teacher pentru mai multe clase. Am predat anumite materii – Science, Humanities. În cel de-al doilea an în Primary mi s-a oferit șansa să urmez cursurile unei certificări internaționale de la Universitatea Buckingham (International Post-Graduate Certificate in Education – iPGCE) din UK pentru a învăța cum să devin class teacher. 

După ce am urmat cursurile, am devenit co-teacher pentru Year 2. Acest rol presupune să preiei anumite responsabilități de la class teacher, stabilite de comun acord, și să lucrați ca o echipă pentru clasa pe care o aveți. Următorul an și jumătate am avut ocazia să fiu co-teacher la Year 1, împreună cu Diana Constantin, care este Primary Subject Leader pentru Science și Maths. Am învățat foarte multe de la ea, mi-a oferit încredere, înțelegere, susținere și îndrumare să pot să-mi descopăr potențialul și să pun în aplicare ce am învățat la cursul iPGCE. Am avut multe de învățat și de la mulți alți colegi experimentați. 

Acum sunt class teacher la Year 4. Le predau copiilor Maths, Writing, English, Science, Humanities și Leadership și suntem împreună cam 4-5 ore pe zi.  Este o provocare, pentru că responsabilitatea este mai mare, volumul de muncă depus pentru pregătirea orelor este și el mare, însă este exact ce aveam nevoie ca să cresc în continuare. Din fericire, am ocazia să lucrez împreună cu Miss Csenge, care este teacher assistant pentru două clase, Year 3 și clasa noastră. Zilele sunt aglomerate și pline cu tot felul de întâmplări, iar noi, fiind împreună trei zile din 5 pe săptămână, ne sprijinim reciproc și lucrăm specific pe ce au nevoie copiii.

Cum vezi tu schimbările care au avut loc în Transylvania College în ultimii ani?

Am venit la TC exact în anul în care a început procesul de transformare a școlii cu ajutorul Leader in Me și 7 Habits. Școala s-a schimbat mult între timp și m-am schimbat și eu cu ea. Toate training-urile despre cum să ai un mediu prielnic pentru învățare și despre behaviour management se reflectă în relațiile foarte bune cu copiii. Avem încredere unii în alții și nu se folosește frica drept motivație pentru învățare, cum era atunci când eram noi mici. Mereu am simțit că sunt în locul potrivit, mai ales pentru că aici ești susținut de colegi, oricui ceri ajutorul vei primi un răspuns pozitiv, ai voie să greșești și să înveți din asta. Ești acceptat și apreciat pentru calitățile tale, ți se oferă încredere și oportunități. Aici oamenii cred în tine și în ce poți deveni.
 
Ce poți să-mi spui despre procesul de wellbeing implementat în Transylvania College în ultimii ani?

Am simțit schimbări legate de wellbeing. Pe lângă faptul că avem dreptul la o zi liberă de wellbeing luată când avem nevoie de o pauză, avem și un spațiu unde putem să ne relaxăm, chiar să ne întindem pe canapea dacă avem nevoie de asta. Unul din aspectele pe care merită să le menționez este acela că la începutul pandemiei ni s-a oferit șansa să discutăm cu un psiholog despre greutățile prin care treceam. Acest lucru mi-a adus multă claritate și a dat startul unor procese de conștientizare și dezvoltare de pe urma cărora încă beneficiez foarte mult. 

Într-un testimonial din mai 2020 ai povestit pentru Blogul TC cum ai trecut prin începutul pandemiei și ce a ajutat. Acum, la doi ani distanță, îți pun din nou aceeași întrebare, pentru că sunt convinsă că perspectiva s-a mai schimbat: ce te-a ajutat, ce te-a ținut pe linia de plutire până acum în pandemie?

Faptul că am putut să fim din nou la școală, împreună, a ajutat foarte mult. Situația nu mai pare atât de gri acum. Suntem deja de doi ani în pandemie și sunt convinsă că am învățat cu toții enorm de multe despre noi, despre cât de adaptabili și de rezilienți suntem, despre câte resurse avem de fapt în noi. Cel mai mult m-au ajutat discuțiile cu colegii și cu copiii. Până nu acum mult timp, când eram co-teacher la Year 1, una din micile bucurii de fiecare zi pentru mine erau îmbrățișările copiilor de la finalul orelor, entuziasmul și bucuria din ochii lor. În Year 4 lucrurile se schimbă puțin, pentru că este o vârstă diferită, iar acum mă motivează progresul lor, bucuria de a învăța ceva nou, de a discuta despre ei, despre emoții, situații dificile, despre cum putem fi mai buni. În continuare folosesc multe din instrumentele învățate la cursurile Leader in Me și 7 Habits, combinate cu ce mai învăț și eu despre dezvoltare personală. Copiilor le place foarte mult, abia așteaptă să discute, să învețe despre ei, prieteniile și conflictele lor. 

Ceva ce crezi că ai descoperit despre tine în șocul acesta care a fost începutul pandemiei?

Am descoperit că înainte nu înțelegeam multe lucruri care se întâmplau în interiorul meu și care influențau tot ce făceam. Uitându-mă înapoi, mi-a prins foarte bine pauza de la agitație și de la fuga continuă. Am avut timp să stau mai mult cu mine, cu gândurile și emoțiile mele și să mă descopăr altfel decât înainte de pandemie. Pentru mine a fost o trezire care m-a ajutat să fiu mai ancorată în prezent, mai autentică în deciziile de zi cu zi și să cred în mine mai mult.  

Ce anume din tot ce se întâmplă într-o oră cu copiii îți dă cea mai mare bucurie?

Am observat de curând că aceste momente se schimbă în funcție de vârsta cu care lucrez. Dacă înainte era totul mult mai ca o joacă și învățarea se realiza fără să-și dea prea mult seama copiii că asta fac, acum satisfacția vine când copiii sunt mândri de ce au creat, de un proiect la care au lucrat împreună. Energia o regăsesc și atunci când am reușit să-i ghidez spre a găsi singuri soluții pentru problemele lor cu colegii, pentru situații dificile prin care trec la școală. Este foarte important pentru mine și acest aspect, pentru că dacă starea emoțională și mentală a copiilor nu este prea bună, nu se poate întâmpla nici învățarea. 

Cum ai descrie Transylvania College unui amic din alt oraș, care nu știe nimic despre locul tău de muncă?

Transylvania College este școala în care mi-aș fi dorit să fi învățat și eu când eram copil. E o școală unde poți vorbi deschis cu profesorii tăi, aveți încredere unii în alții. Este un loc în care adulții își zâmbesc unii altora și copiilor, unde oamenii te întreabă ce mai faci, cum mai ești și chiar ești ascultat. Adulții din școală sunt calmi, te ajută, te susțin, este o școală unde poți să greșești, unde greșelile sunt bune pentru că ne învață ceva nou și unde ai șansa să repari. Transylvania College este locul în care poți învăța cu plăcere, pentru că te simți apreciat și acceptat, fie că ești copil sau ești adult.

Știu că în timpul liber ești și fotograf. Vorbește-mi despre această pasiune.

Fotografia a fost parte din mine din jurul vârstei de 10 ani, când am primit un aparat foto de unică folosință în una din excursiile cu părinții și fratele meu. De atunci aparatul foto s-a lipit de mine. Ajungeam mereu să fac fotografii în excursii, la aniversări, apoi la prieteni, la ieșiri în oraș, până când am ajuns să fac fotografii la evenimente din organizația de studenți din care făceam parte. Am continuat să fac asta cu mare plăcere, iar de aproximativ 6 ani fac fotografie de nuntă și de cuplu. Este ceva ce-mi aduce multă bucurie, mă ajută să mă focusez pe prezent mai mult. Culorile, frumusețea naturii și a cerului la apus mă încântă și mă entuziasmează de fiecare dată când le privesc prin aparat si mai apoi la editat. Faptul că am ocazia să fotografiez persoane în momentele lor cele mai fericite mă face să mă simt foarte norocoasă. Emoțiile lor mă cuprind și pe mine uneori când îi fotografiez în momentele acelea speciale și-mi amintesc că există multă iubire în lume, de care uneori poate uităm în fuga noastră de zi cu zi.

Spune-mi despre tine un lucru pe care mulți dintre colegii tăi de muncă nu-l știu.

Îmi apreciez foarte mult colegii pentru ceea ce fac în fiecare zi. Nu este ușor deloc, ai nevoie de multă răbdare și uneori copiii știu exact ce butoane să apese ca să te testeze dacă chiar ești atât de stăpân pe situație și calm precum pari. Fiecare zi e ca o nouă aventură, niciodată nu știi cum vin copiii la școală, ce fel de dimineață sau weekend au avut. Atmosfera în clasă poate fi uneori ca un dans între stările copiilor și ale profesorilor. Dacă ceva nu e bine la una din părți, se pierde câte puțin din echilibrul fragil spre care trebuie să pendulăm zi de zi. Și cu toate acestea, ne întoarcem dimineață de dimineață la școală cu speranța că vom avea un impact pozitiv asupra copiilor.

Mai ai ceva de adăugat la discuția noastră?

Amintindu-mi cum am ajuns aici, mi s-a umplut inima de recunoștință pentru toate persoanele pe care le-am întâlnit prin intermediul școlii și care au avut un impact asupra mea în tot acest timp. Totodată sunt recunoscătoare pentru greutățile prin care am trecut de când sunt la Transylvania College. Lecțiile pe care momentele dificile și greșelile mi le-au oferit sunt de neprețuit. Mă bucur mult că am donat acele căni acum 7 ani. 

Ce face Beatrice într-un univers paralel, unul în care nu lucrează într-o școală?

Călătorește prin lume, pe apă sau pe roți, ține cursuri despre sănătate mentală copiilor din medii defavorizate și fotografiază oameni în lumina apusului.

Interviu realizat de Lavinia Bălulescu. Traducere din română în engleză: Dragoș Chiș.