11 Jan Tania Ciurtin: „Profesorii din Transylvania College au fost și sunt pentru mine un model în viață“

Tania Ciurtin (22 de ani), alumna a școlii Transylvania College, a urmat cursurile de Management Ospitalier ale Universității din Birmingham. În prezent, s-a întors în Cluj, unde își dezvoltă un business numit Veg Eat Up. Într-un interviu pentru Blogul Transylvania College (TC), realizat la finalul lunii noiembrie 2021, Tania a vorbit despre experiența ei la TC, ce a urmat și cum vede viitorul.

Blogul Transylvania College: Ai terminat liceul la Transylvania College în 2018. Învățai aici încă din clasa a VI-a. După liceu, ai plecat în Anglia, la facultate, apoi ai revenit. Povestește-ne, pentru început, cum a fost pentru tine experiența la Transylvania College. 

Tania Ciurtin: Când m-am mutat aici, nivelul meu de engleză nu era foarte avansat și eram speriată de copiii internaționali, care erau foarte drăguți, dar cu care nu puteam să mă conversez cum doream. Apoi s-a produs un lucru interesant: pur și simplu am învățat să vorbesc fluent engleză și nu mi-am dat seama de momentul în care s-a întâmplat. A venit natural! Asta mi-a plăcut mult! De asemenea, mi-a mai plăcut ce s-a făcut la Transylvania College pentru această problemă mondială care este bullying-ul. Copiii, dacă aveau o dificultate, se simțeau în largul lor să vorbească cu profesorii, iar ăsta e un lucru foarte important. Pe mine m-a ajutat mult, mai ales până să ajung în liceu. Profesorii erau foarte preocupați de zona asta și m-au făcut să mă simt în siguranță, apreciată și ascultată. 

Povestește-ne cum a fost la liceu în ceea ce privește partea academică.

Nu a fost ușor la început, desigur. A fost greu să învăț cum să învăț, dar profesorii au fost deschiși și, ori de câte ori le puneai aceeași întrebare, răspundeau cu același zâmbet și patos, așa că a devenit mai ușor. Apoi, datorită examenelor A-Levels și AS date la Transylvania College, pot să spun că la facultate ești 100% pregătit să te descurci la orice fel de examen. Aș mai vrea să spun însă că în liceu nu doar partea academică a contat, ci mereu mi s-a părut o idee bună că în Transylvania College sunt îmbinate materiile, rolurile în școală și activitățile extrașcolare. Toate astea te responsabilizează și te maturizează.

Apropo de ce spuneai mai devreme, că datorită examenelor Cambridge te-ai simțit foarte pregătită la facultate: simți că te-a ajutat la facultate tot ce ai învățat în școală?

La unele materii, cum ar fi istoria, care mi se pare un exemplu perfect, nu simțeam că sunt la oră. Mr Ciprian (n.r. – Ciprian Ghișa, Head of Strategy în Transylvania College) nu ne-a obligat să scriem lecția cuvânt cu cuvânt în caiet. El pur și simplu ne povestea, arătându-ne poze și făcând multe interpretări. Eu ador istoria și mi-am dat seama că de fapt Mr Ciprian ne-a învățat cum să gândim strategic în anumite situații. Asta e ceva peste materia în sine, ceva ce ține de modul de predare al profesorilor și al școlii în general. Transylvania College, cu acest curriculum Cambridge, te face să ai o gândire logică, dar să nu uităm că profesorii au făcut diferența!

Știu că la un moment dat ai fost „CEO for a day“ în Transylvania College. Ce a presupus?

Eram în clasa a XII-a; a presupus să fiu cu Ms Ruxandra (n.r. – Ruxandra Mercea, CEO – Transylvania College) toată ziua și să particip la întâlniri. Știu că am fost la un meeting unde urma să vadă dacă și ce implementează în școală din deciziile și dorințele consiliului elevilor, din care și eu făceam parte. Mi s-a părut interesant! A fost o experiență unică, iar Ms Ruxandra este un pedagog foarte bun.

Anul acesta ai terminat facultatea și te-ai întors în România. De ce?

Ăsta a fost planul de la început. De când eram în liceu am vrut să mă întorc acasă. Bine, la mine a fost un caz mai special, iar Ms Adina Toma are un rol foarte mare în plecarea mea în Anglia (n.r. – Adina Toma, college counselor la Transylvania College). Eu nu m-am crezut capabilă să merg la o facultate din străinătate. Nu mă întrebați de ce, nu aș ști să vă răspund. Oricum, ne aflam în februarie când Ms Adina m-a încurajat: „Știi ce? Haide repede să aplici!“. Și după două zile am primit răspuns de la facultatea pe care între timp am și terminat-o și care era prima alegere. Asta a fost istoria plecării. Legat de întoarcerea mea acasă, simt că prea mulți tineri cu potențial pleacă în străinătate și poate mai mulți ar trebui să învețe cunoștințe și să se întoarcă apoi să le implementeze în România. 

Nu a existat în timpul facultății tentația să rămâi acolo, în Marea Britanie?

Nu. Tot timpul am avut oportunități să fac placement-uri în alte țări, în alte părți ale lumii, și știu că, dacă chiar vrei, poți să pleci.

Revin la ce ai povestit legat de Ms Adina Toma. Așadar, cât de important e să fie cineva în jurul tău care să aibă o atât de mare încredere în tine încât să zică: „Hai, ridică-te!“. 

E foarte important. Îmi amintesc că Ms Adina mi-a spus: „Tania, te rog să crezi în tine că ești capabilă să mergi în străinătate dacă asta îți dorești!“. Așa copleșită am fost că am început să plâng pe loc. Deci nu e foarte important. Este cel mai important! Pentru un copil în liceu, sigur că susținerea părinților e importantă, dar mai importantă simt că e susținerea profesorilor. Iar Transylvania College așa te crește și te modelează: cu gândul că ești într-o comunitate. Oricum eu mereu când am mers la școală m-am simțit ca la mine acasă!

Chiar așa?

Da! Adică nicio zi nu am simțit că mă duc la școală. Nu știu cum e să zici că nu ai chef să te trezești și să mergi la școală. În fiecare zi aveam oportunități să învăț și să mă implic în proiecte diverse!

Să ajungem la prezent. Știu că tu și prietenul tău aveți un business. Povestește-mi mai multe despre asta!

Totul a pornit de la subconștientul meu și de la acțiunile mele din Transylvania College. Cum am spus, în liceu am fost implicată în multe proiecte, cum ar fi în Round Square. Am văzut cât de important e să-ți faci conexiuni și să împărtășești principiile cu oameni din întreaga lume, să faceți o comunitate internațională pentru a realiza ceva. Tot în școală mai făcut parte și în Eco Team, ocazie cu care am fost în Băișoara, la o școală primară pe care am reamenajat-o. Apoi am mai făcut parte din consiliul elevilor. În plus, școala mi-a oferit oportunitatea și să aud de Interact, parte din Rotary, unde am fost membru până la 18 ani și m-am implicat în foarte multe proiecte. Și acum, prezentul: în ultimii ani, am deschis ochii la ce se întâmplă în jur și am văzut că planeta e foarte bolnavă. Fiecare om care consideră că efortul lui e nesemnificativ și că nu poate face o schimbare greșește! Așa am fost și eu, dar apoi am înțeles că planeta de fapt e casa noastră. Mi-ar plăcea să creez și să îi ajut și pe oamenii din jurul meu să creăm împreună o comunitate, una ca la Transylvania College. 

Știu că business-ul vostru din Cluj-Napoca se numește Veg Eat Up.

Da, doar că eu nu-l văd ca pe un business, nu mă gândesc că eu fac mâncare ca să fac profit. Eu am grijă de tine ca persoană, pentru că te hrănesc, îți dau nutrienți și proteine care sunt plant-based. Veg Eat Up reprezintă dorința mea pentru o schimbare la nivel mondial la care vreau și eu să particip. În Anglia și în alte țări mai avansate în domeniul deja se întâmplă schimbări și tot mai multă lume alege să aibă și mâncare plant-based în meniu. 

Există și fizic un restaurant sau mâncarea voastră se poate comanda doar online?

Se poate comanda doar online și pentru câțiva ani sigur va fi așa. Mai ales cu pandemia, nu aș vrea să ni se oprească activitatea din cauza restricțiilor, așa că avem doar opțiunea de delivery. Suntem pe platformele Glovo, Food Panda și Tazz, dar se poate și cu ridicare personală. 

Spune-mi, te rog, mai multe despre particularitatea proiectului vostru!

Avem mâncare 100% vegană. Produsele se bazează în proporție de 70% pe proteine de mazăre. Coloranții sunt tot naturali, de exemplu provin din sfeclă. Oricum, pe site-ul nostru scrie ce conține fiecare preparat. Uneori clienții au curiozități și ne sună personal, iar noi le explicăm. Acum suntem în continuă dezvoltare de portofoliu, pentru că ăsta e viitorul pe partea de mâncare și va ajunge și în România la un moment dat.

Viitorul e vegan?

Nu, viitorul e cu alternative plant-based, nu doar doar plant-based și nu doar carne. Eu cred că se va reduce consumul de carne și vor fi egale. 

Cine gătește mâncarea?

Eu, prietenul meu și angajații noștri. Avem patru angajați în bucătărie, pe ture, fiecare are atribuțiile lui.

Tu și prietenul tău de unde ați învățat să pregătiți asemenea mâncăruri?

Din pasiune, în timp ce am fost acasă în lockdown

Deci ideea v-a venit când a început pandemia?

Da. Bestseller-ul nostru este o șaorma pe care noi am denumit-o Wrappy, pe care a făcut-o prietenul meu într-o seară, la cină. Nu a fost ușor, a durat un an și jumătate să construim totul. Am vrut să transformăm viziunea noastră într-un brand, unul cu valoare sentimentală.  

De cât timp funcționează Veg Eat Up?

Din 4 octombrie 2021.

Cum e să începi un business de la zero la vârsta asta?

Este OK, nu e nici ușor, nici greu. Desigur, sunt niște dificultăți și niște hopuri de care a trebuit să ne lovim și vor mai fi o grămadă, dar am văzut și acum cât de mult m-au ajutat orele de Business și de Economie din școală. 

Deci în continuare simți că te ajută ce ai învățat în liceu? 

Da, doar cu cunoștințele de la facultate probabil nu aș fi reușit să gândesc business-ul ăsta, să mă descurc în termeni de contabilitate, de reguli și așa mai departe. Cum spuneam, examenele din liceu au fost foarte grele și cei de la Cambridge chiar au fost inventivi cu subiectele. Pe lângă istorie și alte materii, Business Studies te învață cum să gândești. Ai teoria, dar tu trebuie să o pui în practică și să gândești cauză și efect, avantaje și dezavantaje. De acolo mi-am luat multe informații. Da, asta fac eu zi de zi de mult timp încoace, pun în practică în viața reală teoria de la orele de Business din școală. 

Postările de pe contul de Facebook Veg Eat Up arată foarte bine. Cine se ocupă de ele?

Tot un alumnus de la Transylvania College, Mihai Hînda. El lucrează și la Radio Impuls, unde are emisiunile lui. Cu Mihai facem postările. Textele tot noi le facem, dar Mihai le transformă într-un mod mai frumos și mai plăcut auditiv. 

Mihai a terminat liceul cu un an înaintea ta. Cum ați ajuns la colaborarea asta între generații?

Suntem prieteni de mici. Și datorită nouă Mihai a început mai demult să capete un interes legat de această nișă pe care ne-am băgat noi. A fost dorința lui să ne ajute, să fie parte din creație!

Cum vezi Transylvania College acum, din afară?

Vă pot spune doar strict bazat pe vizitele mele pe care le mai fac uneori în școală. Mi se pare mult mai modernă, colorată, vie. Era și înainte, desigur, dar mi se pare că lucrurile sunt în continuă schimbare. Îmi place foarte mult cum au pictat copiii pereții scărilor, spre exemplu. Mi se pare o școală plină de viață!

Îți creează momente de nostalgie venirea în școală?

Da. Ultima dată când am fost la Transylvania College chiar am fost așa emoționată încât m-a luat plânsul. L-am reîntâlnit atunci și pe Mr Ciprian (n.r. – Ciprian Ghișa). Profesorii din Transylvania College au fost și sunt pentru mine un model în viață. Sunt oamenii pe care-i respect cel mai mult. Nu aș putea să exprim în cuvinte gratitudinea și admirația mea față de ei. Am vorbit și la absolvire, iar după plecare nu m-am putut abține să le scriu niște scrisori personale profesorilor și să le mulțumesc. Despărțirea a fost foarte grea, pentru că Transylvania College, pe lângă educație, mi-a oferit încredere în mine și șansa de a-mi descoperi vocea. Acum, de exemplu, nu mai am tracul de a vorbi în fața unei mulțimi, pot să port un debate și am trecut peste toate tracurile emoționale pe care le-am avut. De asta nici nu am putut să vizitez prea des școala, pentru că plâng de fiecare dată.

Care sunt planurile tale de viitor?

Credeam că știu, dar nu știu, pentru că niciodată nu știi ce se poate întâmpla. De exemplu, la începutul liceului credeam că aș putea fi un personaj în lumea marketingului. Momentan vreau să fac Veg Eat Up să ia amploare și să conteze în România, să fie un brand model!

Mult succes!

Mulțumesc!

Interviu realizat de Lavinia Bălulescu. Traducere din română în engleză: Dragoș Chiș.

Lavinia Bălulescu

Journalist, Content Creator

Lavinia Bălulescu
lavinia.balulescu@transylvania-college.ro

Journalist, Content Creator

No Comments

Post A Comment