18 Nov Zeci de profesori din toată țara, la ziua porților deschise la Transylvania College. “Mi-au plăcut în primul rând copiii, bucuria lor de a veni la școală”

Reprezentanții Transylvania College din Cluj-Napoca au organizat Ziua porților deschise vineri, 15 noiembrie 2019. La eveniment au participat peste 50 de cadre didactice și directori de școli, care au asistat la ore, au vizitat școala și au discutat practicile observate.

De ce? Pentru că una din misiunile noastre este și de a contribui la dezvoltarea cât mai multor școli. Astfel putem produce o schimbare de paradigme, de mentalitate, care să ducă la o schimbare în educație și în societate.

Participanții au venit din școli din opt județe din România (Cluj, Maramureș, Alba, Dolj, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Sibiu, Prahova), dar și din Republica Moldova. Ruxandra Mercea (foto jos), directorul Transylvania College, a vorbit în deschidere despre filozofia școlii și despre cum împreună pot avea un impact pozitiv și de durată asupra educației în România, sprijiniți de Transylvania College. Participanții au avut ocazia să afle mai multe informații despre posibile colaborări între școala lor și Transylvania College, precum și despre cum pot fi implementate în alte școli programele din școala noastră (inclusiv procesul “Leader in Me” și conceptul de wellbeing).

Reprezentanții Transylvania College susțin deja implementarea procesului “Leader in Me” în opt școli, iar din toamnă își propun să extindă numărul instituțiilor de învățământ.

Dacă vă doriți să aflați mai multe despre implementarea procesului “Leader in Me” și a conceptului de wellbeing în școala voastră, scrieți-ne pe adresa contact@transylvania-college.ro.

Ce au spus participanții la Ziua porților deschise

“Am vrut să văd altă strategie educațională decât cea pe care o aplic. Unul din lucrurile pe care le consider plusuri pentru Transylvania College e că se lucrează individualizat, cu grupe mai mici de elevi, astfel încât profesorii să se poată ocupa de fiecare, se lucrează mult pe dezvoltarea personalității și pe învățământ axat pe competențe. Mi-au plăcut în primul rând copiii, bucuria lor de a veni la școală, de a fi unii cu alții”, a spus Olimpia Onac, profesor de chimie, fizică și informatică în cadrul liceului teoretic Petru Maior din Ocna Mureș.

“Am mare nevoie să mă înțeleg cu părinții elevilor, să îi fac să vadă că nu au stabilit relații corecte cu copiii lor. Cred că acesta e următorul meu pas, să reușesc să-i fac pe părinți să stabilească relații sănătoase cu copiii lor. De asta am făcut șase ore la volan”, a mărturisit și Adrian Cozeca, învățător din Craiova.

“M-a impresionat felul elevilor de a fi, felul în care te privesc în ochi, te salută, felul în care ei gândesc, în care interacționează cu tine ca simplu trecător pe coridorul școlii. Eu, dacă aș putea să dau timpul înapoi, aș veni ca elevă aici”, a declarat și Mihaela Mureșan, conferențiar universitar doctor la departamentul de Jurnalism și Media Digitală din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

Despre Transylvania College

Transylvania College este o școală internațională non-profit din Cluj-Napoca, care oferă un parcurs educațional complet, de la creșă, până la liceu. Este singura școală internațională din Cluj-Napoca și din regiune acreditată de Ministerul Educației căreia i s-a oferit statutul oficial de Școală Britanică Internațională (BSO – British School Overseas), de către Departamentul pentru Educație din Marea Britanie, în urma unei inspecții riguroase și complexe.

Transylvania College este membru acreditat al Consiliului Școlilor Britanice Internaționale (COBIS) și membru al asociației mondiale a școlilor de elită Round Square. De asemenea, Transylvania College se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române.

Procesul “Leader in Me”

Reprezentanții Transylvania College susțin schimbarea de paradigmă în domeniul educației, iar programe implementate aici sunt folosite ca sursă de inspirație la nivel național, în sistemul public de învățământ. Spre exemplu, procesul “Leader in Me” presupune inițierea unui efort de schimbare a culturii organizaționale, care are la bază “Cele șapte deprinderi ale oamenilor eficace”, de Stephen Covey. Schimbarea pornește de la adulți, motiv pentru care cursurile și intervențiile se fac cu profesorii și cu personalul auxiliar din fiecare școală, urmând ca ei să transmită aceleași principii copiilor și să transforme procesul de educație. Pe scurt, procesul presupune o transformare de care beneficiază întreaga școală, pornind de la ideea că fiecare copil este un lider, și implică crearea unei culturi a încrederii, în cadrul căreia elevii, profesorii și părinții sunt motivați să participe și să se dezvolte împreună.

Procesul “Leader in Me” a fost adus în România la Transylvania College în urmă cu cinci ani. Celelalte școli în care reprezentanții Transylvania College au început implementarea procesului “Leader in Me” sunt: Școala Gimnazială Porolissum (Zalău), International School Baia Mare, Paradis International School (Iași), Școala Gimnazială Specială din Huedin, Școala Gimnazială Specială pentru deficienți de auz „Kozmutza Flora” (Cluj-Napoca), Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” (Cluj-Napoca), Colegiul Național „Emil Negruțiu” (Turda). Începând cu anul școlar în curs, este în desfășurare implementarea “Leader in Me” și în Școala numărul 8 – “Lucian Blaga” din Baia Mare.

Ce înțelegem prin wellbeing

Credem că fiecare școală are misiunea de a sprijini elevii, părinții, profesorii și personalul administrativ să dezvolte relații sănătoase. Asta se poate întâmpla atunci când adulții sunt bine, când înțeleg nevoile lor și pe cele ale copiilor, atât acasă, cât și la școală. Astfel școlile devin comunități în care există încredere, siguranță și bunătate.

Lavinia Bălulescu

Journalist, Content Creator

Lavinia Bălulescu
lavinia.balulescu@transylvania-college.ro

Journalist, Content Creator

No Comments

Post A Comment