24 Nov Ruxandra Mercea: „Cel mai important e ca profesorii și copiii să se conecteze emoțional online”
CLICK HERE TO READ IN ENGLISH!
Școala continuă în mediul online, iar în același timp continuă și provocările copiilor, părinților și profesorilor. Noi, în Transylvania College, încercăm să ne uităm și la ce funcționează, nu doar la ce ne provoacă. Suntem recunoscători pentru ce avem și vrem să împărtășim și cu alți oameni tot ce cunoaștem. Acesta este motivul pentru care am organizat și vom mai organiza webinarii gratuite, dar și motivul pentru care credem că ar fi util să reamintim principiile simple pe care le-am pus în aplicare și prima dată când școala a trecut în mediul online. Sperăm să vă fie de ajutor și vouă textul de mai jos, fie că sunteți directori de școli, profesori sau părinți!
***
Ruxandra Mercea, director general Transylvania College (Cluj-Napoca) și fondator Wellbeing Institute:
„Un sfat important pentru profesori este să-și seteze foarte clar rutinele cu copiii și să le mențină zi de zi. Adică dimineața să aibă o intalnire live online cu ei, de bună dimineața, să-i întrebe cum se simt, ce a funcționat bine pentru ei ieri. Să nu intre direct în lecție, pentru că e nevoie ca elevii să simtă conectați emoțional înainte de a putea învăța academic. Pare că e ceva care ia mult timp, dar durează doar 10 minute discuția aceasta cu copiii, în care profesorii pot inclusiv să integreze practica recunoștinței. Copiii au nevoie să știe că au un cadru în care să se uite la lucrurile care funcționează și care sunt bune în viața lor, înainte de a începe cu ce e greu, adică, în cazul ăsta, cu învățarea online, despre care știm că e grea atât pentru copiii din primar, cât și pentru cei din gimnaziu și liceu.
Acest cadru de început al zilei e util să se repete și la finalul zilei, cu aceeași discuție – ce a funcționat în timpul zilei, cum se simt copiii și ce planuri au pentru după-masă. Vorbesc acum mai ales de elevii din clasele primare. Pentru cei din gimnaziu și liceu, sfatul este ca diriginții să aibă întâlniri zilnice. În loc să aibă ora de dirigenție o dată pe săptămână, să o împartă în intervale de 20 de minute în care să fie conectați zilnic cu copiii. Deci 20 de minute în fiecare zi în care să se întâlnească în online, pentru a vedea ce merge bine, să se audă, să împărtășească ce au făcut, de ce sunt recunoscători, ce a funcționat și ce nu le-a mers bine.
Tot în ceea ce-i privește pe profesori, cred că e important să caute sprijin emoțional pentru a-și reîncărca resursele, pentru că a preda online te descarcă mai tare decât a fi prezent fizic cu copiii. Așa că, desigur, profesorii au și ei nevoie de sprijin, de a discuta despre provocările lor cu un alt adult care poate să-i audă. Ajută și să nu stea mult în zona de îngrijorare, ci să-și aloce un timp specific pentru asta, să citească știrile mai puțin sau deloc, să-și oprească notificările aplicațiilor și așa mai departe. Și să aibă așteptări mai realiste asupra a ce înseamnă cât de mult pot parcurge ca materie, să schimbe paradigma că e despre parcurgerea materiei și să meargă în zona de ce abilități are nevoie copilul să dezvolte în următoarele șase săptămâni.
O altă sugestie ar fi ca la clasele primare să renunțe la teme, pentru că oricum știm și din studii că temele nu sunt eficiente. Și faptul că profesorii dau teme nu înseamnă că școala se întâmplă în online. Ce înseamnă temele? Un stres al părinților, care stau lângă copii să le facă. Astfel se poate strica relația dintre părinți și copii, într-o perioadă în care oricum e foarte mult stres.
În concluzie, cel mai important e ca profesorii și copiii să se conecteze emoțional online. Parcurgerea materiei, numărul mare de exerciții și focusul pe cantitate sunt așteptări nerealiste și sunt cele care ne vor aduce într-un cerc vicios, nu în unul virtuos.
Legat de copii și părinți
În ceea ce-i privește părinți, pentru ei e foarte important să petreacă timp special cu copiii lor în fiecare zi. Faptul că stau lângă ei la lecții nu e timp special. Dacă sunt mai mulți copii în familie, ar trebui timp special pentru fiecare dintre ei. Și să fie distractiv. Știm că adulții și copiii au nevoie în perioada asta să se destindă, așa că timpul special e cel care aduce râsete și bucurie în familie. Zicem glume, spunem bancuri, ne uităm la filme amuzante, dacă e cazul, ieșim afară, ca o familie, și avem grijă unii de alții.
De asemenea, pentru părinți e important să dedice timp pentru cuplu, în cazul în care sunt într-un cuplu. Perioada de criză poate să ne ajute să ne descoperim mai bine decât oricare altă perioadă. De exemplu, ne trezim că strigăm la cineva din familie. E un moment în care să ne dăm seama că de fapt nu copilul ne-a făcut să fim furioși, ci e ceva în noi, ceva despre care putem afla mai multe, pentru a putea să fim diferiți pe viitor.
E mai valoros să-ți exprimi fricile, nevoile, către un alt adult, decât să crezi că-l protejezi pe celălalt prin a nu spune nimic. Să nu ezităm, deci, noi, părinții, să ne exprimăm unul față de celălalt îngrijorările, anxietățile în relația de cuplu. Și să căutăm sprijin. Cred că ăsta e un moment în care să refocusăm relațiile, de prietenie, de cuplu, cu alți adulți, ca apoi să putem să-i sprijinim pe copii. Dacă credem că suntem eroi sacrificându-ne și lucrând înzecit, atunci – ghinion! Copiii vor pierde, noi vom pierde, toată lumea va pierde.
Ajută să scriem o listă cu tot ce facem noi ca părinți în acest moment și să decidem, ca familie, împreună cu copiii, ce pot să facă ei din acea listă. Ce pot să preia ei din tot ce faci tu ca părinte? E un moment extraordinar, în care să-i responsabilizăm pe copii, care fi vor câștigați pe termen lung, și ca independență, și ca autonomie. Una dintre regulile pe care le-am implementat la noi în familie e că tot ce poate să facă un copil face fără să fie nevoie să strige la mine din cealaltă cameră. De exemplu, își poate lua singur lingura pentru cereale? Își poate pune bolul de cereale dimineața? Poate să se îmbrace singur? Poate să se pregătească de școală fără să îi mai amintesc eu de 100 de ori? Poate să-și facă temele? Să ne uităm la toată lista de lucruri pe care le-am face noi într-o familie, de la a face mâncare, la a face paturile sau a avea grijă de animale, și să stabilim cu copilul, în pași mici, ce poate prelua din tot.
Ce pot face copiii în această perioadă?
Depinde de vârstă. De la gimnaziu până la liceu – ce cred că pot face copiii este să facă sport, să citească, mai mult cărți decât să stea online, pentru că oricum vor fi online, să își amintească de prieteni, să acționeze cu bunătate. Și să se joace. Asta pot să facă. Să se joace! Dacă sunt triști că nu-și mai văd colegii și că trebuie să stea acasă în fața computerului? Atunci trebuie să vorbească cu mama și cu tata. De asemenea, când vin acele perioade foarte complicate, după ce se acumulează multă oboseală în toată familia, când nici adulții nu mai au resurse și nici copiii nu mai izbutesc să fie bine, atunci nu pică cerul dacă pur și simplu ne oprim pentru o zi. Pur și simplu facem o pauză și, de exemplu, facem o excursie la pădure. Apoi o luăm de la capăt.
Ar mai fi o situație despre care vreau să vorbesc, aceea în care copilul vine și ne spune că din tot ce se întâmplă a înțeles că suntem cu toții într-un pericol foarte mare. Ce îi spunem? În primul rând, eu, ca părinte, aș spune cu cuvintele mele ce zice copilul: «Înțeleg că ți-e frică. Asta vrei să-mi spui? Că ți-e frică? Ți-e frică de faptul că eu o să pățesc ceva? Unde simți fizic frica? În cap, în stomac, în inimă?». Pentru că, dacă vine din minte, înseamnă că e un copil care stă în rațional și atunci cine știe ce povești își spune… Că, dacă plec la serviciu, înseamnă că o să mă infectez? Ne continuăm, deci, discuția: «Hai să vedem care e probabilitatea ca asta să se întâmple. Uite că mă protejez, am mască, te ajută să știi că sunt în siguranță? Ce altceva te-ar ajuta să știi că mă protejez în fața virusului?».
Nu recomand să-i asigurăm pe copii că în mod sigur totul va fi bine, pentru că nu știm asta. Tot ce avem e ziua de azi. Să vorbim, deci, cu ei despre ce e în zona noastră de influență și ce putem face fiecare dintre noi ca să fim cât mai aproape de bine. Fără să îi mințim, pentru că știu și ei când o facem. În momentul în care îi zici unui copil că totul va fi bine, dacă nu-și dă ochii peste cap ca adolescent, cumva în interior oricum se face o ruptură de încredere.
Mai ajută să respirăm adânc, să înțelegem că viața e impredictibilă, incontrolabilă și că modul în care noi, adulții, facem față e modul în care vor face față și copiii noștri.”
CLICK HERE TO READ IN ENGLISH!
No Comments