08 Feb Alexandru David, bursier în Transylvania College: „În școala noastră profesorii îi sprijină foarte mult pe elevi. Conexiunea lor cu elevii mi se pare unică“

Alexandru David are 18 ani, e din Buzău și este elev în Year 13 în Transylvania College (Cluj-Napoca). Într-un interviu pentru blogul școlii, realizat la începutul lunii ianuarie 2022, Alexandru a vorbit despre cum a devenit bursier în Transylvania College, despre parcursul lui, marea sa pasiune – biologia marină și cum vede viitorul.  

Blogul Transylvania College: Alexandru, ești din Buzău și te numeri printre bursierii din Transylvania College. Cum ai ajuns să-ți depui dosarul pentru a obține bursa la o școală din Cluj-Napoca?

Alexandru David: Încă din clasa a V-a mi-am dorit să ajung într-o școală internațională, să învăț în limba engleză, pentru că țelul meu final era să merg în Australia și să studiez biologie marină. Am încercat din clasa a VI-a să plec în Australia, numai că era foarte complicat, la o distanță foarte mare de casă. Voiam să fac acolo ultimii ani de gimnaziu, apoi liceul, însă, deși părinții mei mă lasă foarte mult să explorez, au spus că e cam devreme. Așa că m-am reorientat să aplic la o școală internațională cu aceeași parte teoretică precum cea din Australia, dar poate mai aproape, în alte țări din Europa sau chiar în România. Am căutat pe Google informații despre burse oferite de licee internaționale, pentru că știam că doar cu bursă puteam să ajung să studiez la un liceu internațional, și am găsit o listă cuprinzătoare. Pentru că mama a terminat la Cluj, m-am simțit mai atras spre partea asta de țară. Așa că, la începutul clasei a VII-a, mi-am pus clar în minte că eu la Transylvania College vreau să-mi depun dosarul, că vreau să continui studiile în partea asta a țării, pe cont propriu, și deci să studiez în limba engleză în România. Ceea ce, sincer, mie mi se părea „wow“ la momentul respectiv!

În ceea ce privește depunerea dosarului în sine și câștigarea bursei Transylvania College, cât de complicat sau de simplu a fost procesul? 

Nu a fost complicat. De fapt, toate actele erau cerute foarte clar pe site. Am avut un pic de gândit la eseul personal, pentru că asta era o altă parte a înscrierii la bursă. Acolo a fost mai complicat, pentru că a trebuit să mă pun în fața hârtiei albe și să mă gândesc ce vreau să afle despre mine niște persoane pe care nu le cunoșteam. A mai fost și un interviu, iar aici a fost ceva foarte interesant. Când am intrat la interviu eram cam speriat, pentru că trebuia să vorbesc în engleză, cu niște oameni pe care nu îi știam, față în față, și simțeam că discuția era într-un fel decisivă pentru viitorul meu, deci presiunea era și mai mare. Am intrat în sala respectivă și îmi amintesc că de foarte multe ori aveam un nod în gât și senzația că mă înec, dar de fiecare dată am reușit să trec peste. Încercam să se vadă că sunt perseverent și că nu mă las așa ușor doborât de emoții. Oamenii cu care am dat interviul au fost foarte de treabă, păreau foarte implicați în povestea pe care voiam eu s-o spun, despre cum doream să studiez biologie marină în Australia și să protejez Marea Barieră de Corali. Erau foarte curioși cum aveam de gând să fac chestia asta! Discuția a fost foarte interesantă și nu a fost nimic care să mă pună în dificultate!  

Știu că au fost trei burse. Cum a fost când ai aflat că ești unul dintre câștigători?

Am aflat cu trei zile înainte de Evaluarea Națională. Eram la școală, în timpul sesiunii de pregătire pentru evaluarea la limba română, și așteptam să mă sune Miss Anca (n.r. – Director of Admissions în Transylvania College), pentru că spusese că au o întrebare suplimentară pentru mine. Ca o paranteză, mama era convinsă că întrebarea avea să fie ce aș face dacă nu aș primi bursa și că, după ce voi răspunde, îmi vor spune că am primit-o. Mama a avut dreptate!

Așadar erai la școală, în Buzău, atunci când ai fost sunat din Transylvania College și ai fost întrebat ce ai face dacă nu ai primi bursa. Ce ai răspuns?

Că tot aș veni în Cluj, probabil la un liceu de stat de aici, pentru că mi-aș fi dorit să ajung să pătrund în cultura orașului. Apoi, în apelul respectiv, în care eram împreună cu Mihai și Evanna (n.r. – Mihai Ștefan și Evanna Berindei), ceilalți bursieri câștigători din acel an, Miss Anca ne-a spus că de fapt am luat bursa și ne-a felicitat. Ceilalți doi bursieri au sărit în sus de bucurie și știu că eu încercam să fiu serios în fața camerei. Miss Anca m-a rugat să spun câteva cuvinte și eram foarte emoționat, nu știu dacă am zis ceva relevant. Eram fericit!

Ai vreun sfat pentru tinerii care își doresc să ajungă la Transylvania College prin programul anual de burse?

Da, faptul că modul de gândire contează foarte mult! Dacă începi tot procesul cu o reticență în capacitatea ta, cred că în subconștient nu vei fi dornic să dai tot ce e mai bun. Eu când am pregătit dosarul pentru bursă aveam în minte că o să intru și totul va fi OK. Asta m-a ajutat foarte mult! Și aș mai avea o recomandare: persoanele care-ți evaluează dosarul pentru bursă nu te cunosc, nu știu cine ești, așa că îi sfătuiesc pe toți cei care se înscriu să facă un exercițiu: un mindmap pe tema „cine sunt eu“. Mai ales la vârsta respectivă nu cred că ți-a răspuns nimeni la întrebarea asta. Te gândești cine ești, ce valori ai, ce dorești să faci mai departe, care vrei să fie contribuția ta. După ce faci mindmap-ul, începi să pui lucrurile cap la cap, în engleză, așa cum poți. 

Și de aici ar rezulta eseul, una din cerințele dosarului pentru înscrierea la bursele Transylvania College. 

Da. Eseul a fost partea cea mai mare și cea mai creativă a înscrierii. Restul erau doar formulare de completat. 

Ai câștigat bursa, ai venit în Transylvania College, a început să treacă timpul. A fost experiența în școală așa cum te așteptai tu că va fi?

Nu mă așteptam să mă pot apropia așa rapid de colegii de clasă. Am plecat cu gândul că vin la Cluj, la o școală privată, și aveam paradigmele „din popor“ față de școlile private. La început mi-a fost teamă să vorbesc lucruri mai personale cu colegii de clasă, gândindu-mă că poate mă vor judeca pentru mediul din care provin sau chiar pentru faptul că sunt acolo cu bursă. Dar am fost plăcut impresionat să aflu, prin programele la care am participat (de exemplu, DofE – The Duke of Edinburgh’s Award) și prin voluntariatul pe care l-am făcut, că toți colegii mei au povești foarte interesante de viață, că diferențele pe care eu le observam de fapt ne apropie și mi-a plăcut foarte mult că am reușit să scap de preconcepții, să mă deschid complet. Așa am învățat multe și despre mine!

În ce găsești valoare din tot ce ți s-a întâmplat în acești ani la Transylvania College?

Sunt foarte multe lucruri. Prima idee care îmi vine în minte se referă la felul de a gândi, care mi s-a schimbat foarte mult. Dar cred că cel mai important lucru pe care l-am luat din școală a fost networking-ul. Prin intermediul școlii am ajuns să organizez IYST (The International Youth Summit of Transylvania) și am interacționat cu tineri din 10 țări, am ajuns să invit persoane la această conferință, să interacționez cu primarul Clujului sau să mă duc la diverse evenimente cu oameni de afaceri din oraș, am reușit să creez niște conexiuni foarte valoroase, care vor rămâne cu mine și după terminarea liceului.

Ce ai povesti despre Transylvania College cuiva din afara comunității?

Cred că e unul din puținele locuri din educația românească foarte flexibil, care să se plieze pe elev. Inclusiv surorii mele i-am recomandat să se gândească să aplice pentru o bursă la Transylvania College! Mi se pare foarte important că aici sunt profesori atât de dedicați încât să vrea să petreacă din timpul lor liber cu tine, să te ajute la lecții sau faptul că, de exemplu, chiar dacă eu sunt singurul copil din anul meu care a avut o pasiune pentru geografie, s-a reușit înființarea unei clase de geografie, unde eu sunt singurul elev. În școala noastră profesorii îi sprijină foarte mult pe elevi, iar conexiunea lor cu elevii mi se pare unică. Ce se întâmplă la noi în școală e definiția educației centrate pe elev.

Revin la prima parte a discuției noastre. Ai povestit că încă de la începutul gimnaziului știai ce vrei să devii: biolog marin. De unde ți-a venit ideea?

Când eram mic petreceam mult timp la televizor și îmi amintesc că mi-a sărit în ochi un film serial: povestea unor fete care deveniseră sirene. Nu partea asta magică a poveștii era atât de interesantă, ci mai ales locul în care se petrecea și modul în care era prezentată viața lor subacvatică, undeva, în Australia, la Marea Barieră de Corali. Vedeam în film foarte multe cadre subacvatice reale, o lume nouă care mă atrăgea foarte tare. Așa a început pasiunea mea pentru biologia marină. Doar că eram un băiat dintr-un oraș mic…

Și un oraș care nu e la malul mării.

Exact! Așa că nu-mi rămânea decât să mă gândesc că aș vrea să ajung și eu să fiu sub apă, să văd acea lume.

Deci acesta a fost sâmburele. Mai e vreun alt motiv pentru care ținta a fost Australia?

Da. Australia este hub-ul biologiei marine și un mediu foarte divers. În nord ajungem într-un climat tropical, în centru – climat deșertic, iar în sud – un climat mediteranean, cam cum e în Grecia, deci foarte divers. Și mai sunt și cele două oceane…

Ai fost vreodată în Australia?

N-am ajuns, dar mi-aș dori foarte mult.

În ce fel încă se leagă planurile tale de viitor de ideea de a merge în Australia?

La universitate nu cred că voi merge, dar îmi doresc să fac masterul acolo. Din ce am aflat eu, masterul din Australia e finanțat de stat. Încă mă leg foarte mult de faptul că vreau să ajung acolo! Chiar și pe Facebook sunt în niște grupuri cu anunțuri de joburi în biologie marină în Australia și tot mă uit, spunându-mi: „Poate se mai găsește un loc și pentru mine!“.

Ești în ultimul an de liceu, așa că e momentul să vorbim și despre universitate. La câte facultăți ți-ai depus dosarul și ce urmează?

Mi-am dorit să aplic în zone în care poate nu aplică toată lumea, tocmai din dorința de a întâlni un nou mediu și de a mă duce în locuri cât mai interesante. Așa că am ales să aplic în Statele Unite și în Irlanda. În SUA am aplicat la 20 de universități, iar în Irlanda – la 10. În Irlanda aplicația e foarte simplă și directă – e un formular de completat și, pe baza notelor de la examenele A Level din august 2022, voi afla dacă sunt eligibil. În SUA e mai complicat. Pentru SUA am aplicat la universitățile la care se oferă ajutor financiar integral sau burse integrale.

De ce e în SUA mai complicat?

Aici fiecare aplicație a fost mai complexă. Fiecare universitate are particularitățile ei, vor anumite eseuri, unele cer și un CV, altele – un videoclip prin care te prezinți. A fost mult de lucru. Am lucrat începând din luna iulie 2021 și încă nu am terminat (n.r. – interviul a fost realizat la începutul lunii ianuarie 2022). Voi mai lucra probabil până în februarie. Voi afla rezultatele în martie 2022. 

Pentru SUA nu mai depinzi de notele din august 2022.

Nu, e un proces holistic. În Irlanda e un proces care se bazează exclusiv pe note, iar în SUA se bazează pe notele pe care le-am avut până în punctul ăsta, plus impactul pe care l-am avut în comunitate, plus partea extracurriculară. La jumătatea lui martie sau în aprilie voi ști dacă am intrat sau nu în SUA.

Toate dosarele depuse pentru universitate sunt în zone de biologie marină sau ai încercat și altceva?

Ecologie, biologie, științe marine.

Știu că recent ai avut un interviu cu un alumnus de la Stanford, una din cele 20 de universități la care ți-ai depus dosarul în SUA. Din ce am înțeles, în acest caz e o procedură: te înscrii, apoi interviurile se fac în funcție de zona geografică. În funcție de câți alumni de la Stanford locuiesc în regiunea respectivă, ești repartizat unuia, iar tu ai avut un interviu cu unul care locuiește la București, corect?

Da.

Cum a fost interviul?

La început am fost foarte emoționat, număram minutele până la interviu, dar mi s-a părut mult mai mult ca o discuție cu persoana respectivă. Am vorbit despre interesele mele, a durat o oră și timpul a zburat. Interviul a fost în engleză și a fost foarte interesant. De exemplu, am aflat multe despre cultura de la Stanford.

Pentru finalul discuției noastre, îți propun să revenim la timpul petrecut în Transylvania College. Niște momente grozave care au rămas cu tine din toți acești ani?

Am fost vara trecută împreună cu colegii din Duke (n.r. – The Duke of Edinburgh’s Award) pe Via Transilvanica. Am parcurs 80 km în patru zile. Eu nu sunt o fire foarte sportivă și n-aș fi crezut că o să pot să țin pasul cu ei, dar am reușit și mi-a plăcut foarte mult experiența. Am descoperit o parte de țară pe care nu o cunoșteam, am cărat în spate tot ce aveam (mâncarea, cortul), am vorbit cu localnicii, am stat la ei în gazdă, am aflat multe despre cultura și graiul oamenilor, am reușit să mă împrietenesc mai mult cu colegii și cu profesorii care ne-au însoțit. A fost o mare relaxare, mai ales că s-a întâmplat la finalul anului școlar. Chiar dacă noi între timp am terminat programul DofE, sper să repetăm experiența anul acesta, poate chiar să continuăm traseul! 

Interviu realizat de Lavinia Bălulescu. Traducere din română în engleză: Dragoș Chiș.