fbpx
 

24 Feb Delia Filipescu: „Aici, la Transylvania College, ne pasă”

CLICK HERE TO READ IN ENGLISH!

Delia Filipescu (45 de ani) este din Cluj și predă engleza la Transylvania College, pentru clasele primare și gimnaziu. Delia este probabil profesorul care lucrează de cel mai mult timp aici: s-a angajat acum 21 de ani și a lucrat prima dată în cadrul grădiniței. Publicăm interviul cu Delia Filipescu într-un moment aniversar: la împlinirea a 28 de ani de la înființarea grădiniței „Happy Kids”, în prezent – parte din Transylvania College (TC). Într-un interviu pentru blogul școlii, Delia Filipescu a vorbit despre cum a ajuns să lucreze în TC, cum s-a adaptat pandemiei, cum a trecut prin provocările din viața ei și ce planuri are.

Transylvania College Blog: Ce a fost înainte de Transylvania College?

Delia Filipescu: Am terminat Facultatea de Filologie, cu specializarea Engleză-Română, la Universitatea Babeș-Bolyai. Apoi am lucrat doi ani la o școală de stat din Cluj. A fost începutul carierei mele. Dar îmi doream ceva diferit. Am avut privilegiul de a face practica pedagogică cu un vorbitor nativ, ceea ce în vremea aceea era o chestie foarte rară, și multe din metodele de predare a limbii engleze pe care le-am învățat cu ea nu se practicau în școlile de stat. Așa că am zis, OK, am venit aici, sunt profesor de engleză, vreau să încerc să fac mai mult. A fost o rezistență la început, din partea echipei manageriale din școala de stat, și atunci am știut că e timpul să caut o alternativă. Țin minte că am deschis ziarul într-o zi și am văzut “Happy Kids”.

Era grădinița. 

Da! Am zis, cum?, “happy kids” (n.r. – copii fericiți) în Cluj-Napoca? Titlu în limba engleză și “happy”? Uau, hai să încercăm! Și am venit aici la interviu! Era chiar ziua mea. Coincidență sau soarta? La început am fost educator, am început cu copiii de patru ani, la grupa mijlocie. Era ceva nou, nu mai făcusem niciodată predare în sistem bilingv și intensiv în limba engleză la copii așa mici. Așa a început totul.

Și acum la ce categorie de vârstă predai limba engleză?

Predau la primar și la gimnaziu. Înainte de pandemie mai predam și teatru, care e pasiunea mea numărul unu. Din cauza tuturor măsurilor de siguranță, am decis să amânăm acest proiect, dar încercăm să găsim soluții creative ca să reușim să reunim echipa. Teatrul le oferă copiilor șansa să-și descopere scânteia. Înainte de pandemie aveam foarte mulți copii doritori să se implice în așa ceva, mai ales la ciclul primar. “Junior Drama Team” a fost o echipă care de-a lungul anilor și-a câștigat un renume în școală și toată lumea își dorea să ajungă acolo, să vadă ce înseamnă teatrul. Iar noi ne bucuram tot timpul! Lucram în echipă cu Miss Lavinia Ungureanu, colega mea, și mereu aveam mulți copii care doreau să învețe, să fie acolo, să fie în echipă, să vadă ce înseamnă să fie împreună.

Ești și diriginte?

Nu. Sunt “Head of the faculty of languages” (n.r. – șeful catedrei de limbi). Ce înseamnă asta? Am o echipă de 16 oameni pe care îi ajut.

Cum ai făcut tu față începutului pandemiei, atunci când cred că a fost o perioadă plină de anxietate pentru toți, și ce crezi că a funcționat din tot procesul de wellbeing prin care a trecut școala în ultimii ani?

Surprinzător, pentru mine nu începutul pandemiei a fost partea cea mai provocatoare. Da, a fost o adaptare grea pentru toată lumea și, cel puțin în domeniul nostru, tranziția de la offline la online a fost un pas pe care toată lumea a trebuit să învețe să-l facă. Erau schimbări zi de zi, nu puteai să mergi cu curriculumul în aceeași viteză, trebuia să dai feedback individual mai mult…

Trebuia adaptat.

Da, să vezi cam care sunt nevoile, să aștepți, să vezi dacă s-au aprofundat cunoștințele… Eu, fiind și o persoană cu risc înalt, am fost îngrijorată de pandemie și de ce se va întâmpla. Dar am avut noroc, apropo de wellbeing, că am fost în permanentă legătură cu un membru al echipei de wellbeing de aici, din școală, și am trecut cu bine peste momentele de anxietate. De asta spun că nu de la început mi-a fost foarte greu. Dar momentele de anxietate s-au accentuat când familia mea din New York a trecut prin această boală și am pierdut unul din membrii familiei. Atunci am avut culmea anxietății, dar, cu ajutorul colegilor și cu ajutorul conversațiilor pe care le-am avut cu consultanții în wellbeing, am reușit să fac față fricilor pe care le aveam. La un moment dat îmi era frică să ies la cumpărături, să mă expun. Nu știam ce se va întâmpla și cred că teama de neprevăzut e cea care declanșează anxietatea cea mai mare.

O parte din familia ta locuiește în New York? Despre cine vorbim?

Despre viitorul meu soț și familia lui.

Și cineva din familia lui a murit?

Da. Parcă totuși nu îți vine să crezi 100% până când familia ta nu este lovită de asta și vezi ce se întâmplă, vezi efectele…

Viitorul soț este american?

E român plecat din România, fost polițist în New York. A făcut acolo școala, locuiește de mulți ani acolo. Ne-am cunoscut pe internet, apoi el a venit aici, am fost și eu acolo, am avut niște drumuri…

Ai mai vizitat SUA înainte de momentul respectiv?

Da, pentru mine SUA este un sistem de referință foarte puternic. Sunt fan Marvel, American English, fan Joe Satriani… Toate lucrurile legate de SUA și de cultura respectivă, diversitatea și modul în care sunt atât de deschiși spre nou mă fascinează.

Există vreun plan de a te muta tu în SUA?

Nu, dar există un plan de a ne face o viață aici, în Cluj. Și lui îi este dor de casă și abia așteaptă să vină. El este din București, dar i-a plăcut Clujul foarte mult și vrea să se mute aici.

Dacă aș avea posibilitatea să plec în New York, de ce să rămân în Cluj? 

Aș rămâne în Cluj pentru că eu consider că aici contribuția mea este mult mai semnificativă decât ar fi în New York. În comunitatea în care sunt eu acum, cred că impactul meu este foarte important. Și îmi place ce fac!

Ce anume din tot ce se întâmplă într-o oră de engleză îți dă cea mai mare bucurie? Care sunt momentele din care îți tragi energia pozitivă?

Pentru mine, relația cu copiii este foarte importantă. Când îi văd că zâmbesc, că râd, că pun întrebări, că vor să știe mai mult, primesc energie. Dar ce îmi mai dă energie e faptul că fac lucruri diferite în fiecare zi. Nu fac nicio lecție la fel. Și atunci stau și mă pregătesc acasă și mă gândesc ce aș putea face ca să fie diferit, să fie interesant, să-i motiveze, să-i ajut să vadă de ce e util să studieze limba engleză.

Cât de ușor sau de greu ți-a fost să te întorci fizic în școală după vacanța de vară?

Mi-a fost destul de greu, pentru că nu știam ce se va întâmpla, ne infectăm, nu ne infectăm, avem cazuri, nu avem cazuri, vai de mine, ce-i la televizor… Dar când am văzut măsurile de siguranță din școală, când am văzut că toată lumea este aliniată și știe ce să facă, se respectă normele de distanțare, de igienă, atunci am început să mă liniștesc și, încet-încet, am revenit la normalitate, cât se poate spune “normalitate”…

Noua normalitate.

Da…

Având în vedere că ești aici de 21 de ani și ai văzut toate transformările, cum vezi traseul prin care a trecut școala de atunci și până acum?

A fost un traseu destul de complicat, cu multe schimbări, dar eu aș zice că e vorba de schimbări spre bine. Mult bine, care s-a reflectat în relațiile dintre adulți, relațiile dintre copii, relațiile cu echipa de management. Mă văd în acești 21 de ani reinventându-mă și reformând ceea ce am fost. O revoluție personală, ca să spunem așa. M-am dezvoltat ca profesor și ca om în școala asta și acum sunt foarte mândră să spun că eu nu sunt șef al echipei mele. Sunt un fel de sprijin. Îi susțin pe oameni, îi ajut, sunt acolo pentru ei. Nu mă văd ca o persoană pe un loc superior și asta cred că s-a întâmplat în școală. S-a dezvoltat foarte mult încrederea, între noi, în ceea ce facem. Chiar și colegii noi au văzut că ceea ce facem este cu adevărat ceva ce poate face o schimbare în comunitate.

Vorbim și despre cancer?

Luna octombrie este dedicată, la nivel internațional, conștientizării în legătură cu cancerul la sân, iar noi facem acest interviu în octombrie 2020, așa că să vorbim și despre asta. Pentru mine, faptul că am aflat că am cancer la sân a fost un șoc prin care am trecut cu mult curaj. Am venit la școală zi de zi, în afară de zilele în care a trebuit să mă operez sau să fac chimioterapie. Nu am renunțat la ideea de a lucra și a fi activă.

Deci nu te-ai extras din propria viață.

Nu m-am extras și am ales să vorbesc foarte mult despre cum mă simt. Consider că, datorită faptului că am vorbit despre asta, m-a ajutat foarte mult să merg înainte. Sunt șase ani de la diagnostic și văd semne atât în interior cât și în exterior. A fost traumatizant să văd că îmi cade părul și a trebuit să o iau de la zero. Ce am învățat? Că fiecare clipă contează, fiecare cuvânt pe care îl spui contează. Pentru că degeaba ai o grămadă de bani…Cel mai important e impactul pe care îl ai asupra altor oameni. Cum alegi tu să pleci din viața asta este foarte important. Și am învățat să fiu mai atentă la nevoile celorlalți, să fiu un om mai bun și să vorbesc mai mult despre cum mă simt. Asta a fost experiența mea.

Cum ai aflat despre cancer? Din întâmplare?

Da, am aflat din întâmplare, mâncam mult zahăr (înghețată) și nu știam de ce.

Avea o legătură?

Da, avea o legătură cu tumoarea care creștea în corp și care se alimenta inclusiv din zahăr. Am aflat și asta a fost. Nu e ușor să treci prin experiența unui pacient bolnav de cancer în Institutul Oncologic, pentru că vezi mulți oameni care sunt în diferite stadii ale bolii și asta te sperie. Dacă ar fi să trecem printr-un simplu tunel, să nu vedem, în stânga și-n dreapta, ar fi super. Dar nu putem. Însă am avut noroc de niște medici extraordinari, care mi-au explicat, au stat cu mine și, ori de câte ori am putut să-i contactez, am găsit sfaturi bune din partea lor.

Aveai 39 de ani la momentul respectiv?

Aproape 40.

Între timp, în ultimii ani, analizele au ieșit bine?

Da, sunt bine. Merg mai departe!

Mai ai ceva de adăugat? 

Ce vreau eu să transmit tuturor e că sunt aici pentru ei și să aibă încredere că ceea ce facem este pentru binele tuturor și pentru a crește. Dezvoltarea personală și în raport cu ceilalți aduce beneficii pentru toți și este esențială. Aici, la Transylvania College, ne pasă.

CLICK HERE TO READ IN ENGLISH!

Lavinia Balulescu

Lavinia Bălulescu

Journalist, Content Creator

Lavinia Balulescu
Lavinia Bălulescu
lavinia.balulescu@transylvania-college.ro

Journalist, Content Creator

No Comments

Post A Comment