fbpx
 

12 Jan Anca Nealcoș, profesor în învățământul primar: „Toată munca, toată oboseala, tot ce crezi că e dificil în meseria asta se compensează cu bucuria copiilor”

CLICK HERE TO READ IN ENGLISH

Anca Nealcoș este din Cluj și lucrează la Transylvania College ca profesor în învățământul primar. Într-un interviu pentru Blogul Transylvania College, Anca a vorbit despre ce a fost în viața ei înainte de Transylvania College, despre transformarea sălilor de clasă în spații ale poveștilor și despre cum reușește să facă față anxietății din pandemie. Interviul a fost realizat la începutul lunii octombrie 2020.

De cât timp lucrezi la Transylvania College (TC) și ce a fost înainte de asta pentru tine?

Este al șaptelea an al meu: am venit aici în 2013. Înainte am fost șase ani la o grădiniță de stat și apoi opt ani în SUA. Când m-am întors din SUA am venit aici, la TC.

Și în SUA cu ce te-ai ocupat?

Profesor de educație specială. (n.r. – Special Ed Teacher)

De ce te-ai întors în România?

Mi s-a terminat contractul și eram într-o fază în care mi-am dorit foarte mult să vin acasă.

Să explicăm puțin, pentru cei care nu sunt familiarizați cu asta, sistemul de schimbare a profesorilor din învățământul primar la TC.

Când am venit aici, în 2013, sistemul era așa: clasa 0 se făcea cu un profesor, clasa întâi și clasa a doua – cu un alt profesor, iar clasele a treia și a patra – cu un alt profesor. Acum s-a schimbat – clasa 0 cu un profesor, clasa întâi – cu un profesor, iar apoi se preia de la a doua până la a patra.

Tu acum ești teacher la clasa cu care ai lucrat și anul trecut?

Nu, eu am preluat clasă nouă. Cu clasa cu care am terminat anul trecut, clasa a patra, am fost trei ani.

Copiii tăi sunt și ei elevi aici, în TC?

Da. Alex e în clasa a șaptea, iar Ela – într-a doua.

Cum e să ai copiii în același loc în care lucrezi?

(Râde) Să știi că m-am obișnuit, pentru că și în America îl aduceam pe Alex cu mine. Eu zic că e bine. În primul rând, e bine pentru ei. Le place școala, le place unde vin, ce fac.

Clasa ta e plină de referiri la Harry Potter. De unde vine asta?

Asta chiar trebuie să-ți povestesc! Înainte eu nu eram deloc cu Harry Potter. Aflând că o să preiau clasa a patra și, de asemenea, aflând de la Miss Anca, co-teacher la clasă, că acestor copii le place Harry Potter foarte mult, ea lucrând cu ei și înainte, am decis să mă informez și eu. Astfel, vara asta am avut un studiu individual, ca să zic așa. Am început să citesc cartea, să mă uit la filme, am început să înțeleg și îmi place mult. Nici băiatul meu, Alex, nu era cu Harry Potter, dar i-am zis: “Hai să încercăm vara asta”. Apoi a început și lui să-i placă! Oricum, le-am zis și copiilor la școală: “Să știți că eu o să învăț împreună cu voi.” Dacă e ceva la care nu mă pricep legat de Harry Potter, sunt foarte deschiși să îmi explice, să-mi arate. E o temă foarte atractivă pentru copii în ziua de azi!

Cu ce ajută în procesul de educație dacă un copil este înconjurat cu personaje și cu detalii dintr-un univers care lui îi este foarte drag?

Îi ajută foarte mult. Eu făceam lucrurile astea și înainte, dar de anul trecut m-am focusat mai mult pe a schimba mediul de învățare.

Practic reconstruiești în clasă niște universuri.

Exact! Și a funcționat foarte bine, în primul rând pentru că ei se bazează foarte mult pe curiozitate. De exemplu, anul trecut foarte multe dintre temele pe care le-am ales erau surpriză pentru ei și atunci așteptau săptămâna de room transformation (n.r. – transformare a clasei) tocmai pentru a vedea ce surpriză le-am pregătit.

Îmi amintesc că anul trecut ați avut, la un moment dat, o săptămână de detectivi.

Exact. Aceste room transformations îi motivează altfel. Este un mod de a schimba învățarea, iar implicarea lor e mult mai mare decât la o lecție obișnuită. Trebuie însă reținut că tot ce facem noi este aplicat pe curriculum. De exemplu, am făcut deja două activități de matematică în acest univers al lui Harry Potter: una cu magic math (n.r. – matematică magică) și una cu Quidditch, jocul pe care Harry Potter și colegii lui îl jucau. Iar noi ne-am jucat cu probleme de matematică, am ținut scorul și așa mai departe. Pentru ei, astfel de zile sunt… O să o spun exact cu cuvintele lor: “Miss, e cea mai bună zi din viața mea“ sau “E cea mai frumoasă oră pe care am avut-o vreodată“. Când primești astfel de feedback, satisfacția e mult mai mare, chiar dacă munca noastră în sine a fost mult mai intensă decât la o lecție obișnuită. Lucrez de 23 de ani în învățământ și am realizat, în acest timp, că toată munca, toată oboseala, tot ce crezi că e dificil în meseria asta se compensează cu bucuria copiilor. Când îi vezi bucuroși de o activitate, de o lecție, atunci uiți de toată oboseala și de tot ce ai acumulat până la acel moment. Eu mă încarc din bucuria lor!

Cum a fost pentru tine începutul pandemiei și ce crezi că te-a ajutat din tot procesul de wellbeing prin care a trecut Transylvania College în ultimii ani?

Pandemia a venit cu o dublă provocare, pentru că sunt și profesor, și părinte. La început încercam toți să ne găsim un colț în casă și a fost greu până ne-am adaptat unii cu ceilalți. Ce m-a ajutat? Cred că m-a ajutat foarte mult să pun în aplicare tot ce știam despre reziliență. Dacă la început mi-a fost foarte greu să găsesc un echilibru și mă prindea ora nouă seara lucrând pentru școală și dând feedback, corectând, am ajuns la un moment dat, după vreo trei săptămâni, să pun în balanță, să prioritizez. Apoi m-am gândit foarte mult la chestiile pe care le pot controla și la cele pe care nu le pot controla, iar încet-încet am început cu toții să avem o relație mai bună și mai armonioasă. Am acordat timp lucrurilor pe care mi se părea imposibil să le fac pentru că nu aveam timp. OK, e important și somnul, e importantă și nutriția, sunt importante și relațiile mele cu ceilalți, e important și să văd ce e important și ce nu e, să pun first things first. Dar a durat vreo trei săptămâni. Bine, erau și noul, tehnologia, schimbările. Copiii mei mă solicitau și ei. Mai ales cea mică, fiind clasa I anul trecut, avea încă nevoie de suportul nostru și de ghidaj, dar pe final a fost foarte bine. A contat mult sprijinul pe care l-am avut noi toți în familie, pentru că de fapt am încercat să ne înțelegem unii pe ceilalți, dar a contat și sprijinul din partea colegilor. Am știut că pot să contez pe ei dacă am o întrebare, dacă am nevoie de suport de la cineva, de răspunsuri la anumite întrebări. Ne-am ajutat foarte mult unii pe ceilalți! Mi-a plăcut și că făcusem cu copiii o structură clară a zilei în timpul perioadei în care lucram online: lucram dimineața pe română și matematică, apoi intram de la ora 3 pentru teme, alte întrebări, nelămuriri, deci aveam o rutină. Am ajuns în ultima săptămână să ne pară rău că se termină. Așa ziceau și copiii: “Cum, Miss, nu ne mai trimiți la istorie?” Zic, dacă vreți, eu pot să vă mai trimit! Cum am mai spus, am și terminat cu ei la sfârșitul anului trecut. A fost o ruptură mai dificilă, pentru că am fi vrut să fim împreună și altfel decât online.

Ceva ce crezi că ai descoperit despre tine în ultima perioadă sau în șocul acesta care a fost începutul pandemiei?

În primul rând, legat de aptitudini. Am început să fac lucruri despre care nu știam multe sau nu credeam că le pot face, de la a crea un website, până la a lucra pe aplicații complicate. Deci în primul rând pe partea asta a tehnologiei mi s-a părut că m-am redescoperit și am putut să fac lucruri pe care, cum spuneam, nu credeam că le pot face. Și cred că am fost mai înțelegătoare cu mine, pentru că mi-a fost foarte greu la început. Am lucrat cu mine foarte mult pe partea de prioritizare, să-mi înțeleg și nevoile mele mai mult, pentru că mereu noi avem tendința să-i punem pe alții pe primul loc și pe noi – pe ultimul loc. Am plecat de la principiul următor: ceea ce nu poți să faci să nu interfereze cu ceea ce poți să faci. Am zis: “OK, nu pot să fac asta acum, dar asta pot să fac.” Chiar dacă era pandemie, mi-am făcut timp și de mine, mi-am făcut un program în care să ies o jumătate de oră să mă plimb, cu mască, cu declarație, cu câinele la plimbare, și am zis așa: nu contează ce moment al zilei e și ce vreme e afară…

Ăla era momentul tău.

Da. Am ieșit într-o zi cu cizme de gumă, cu pelerină. Era momentul meu! Și cred că e foarte important și e atât de util. M-a ajutat foarte mult să-mi limpezesc gândurile.

Cât de ușor sau de greu e în perioada asta aplicarea celor trei reguli printre copii: spălatul pe mâini, distanțarea socială, purtatul de mască. Cât de provocator e? Pentru că, până la urmă, se pare că asta e tot ce avem deocamdată în lupta cu virusul.

Să știi că eu mereu am insistat și am fost foarte strictă cu spălatul pe mâini. Îmi amintesc că în fiecare an aveam lecții speciale în care vorbeam despre cât de important este spălatul pe mâini, despre boala mâinilor murdare și așa mai departe. Deci dacă întrebi copiii din generațiile trecute vor zice: “Miss, ne-ai zăpăcit cu spălatul pe mâini!” Nu-i lăsam niciodată să mănânce snack-ul și lunch-ul dacă nu se spălau pe mâini, monitorizam totul foarte atent. Binențeles că fac asta și acum! Cu masca nu avem probleme. Legat de distanțare, trebuie să li se reamintească. Uneori poate că încearcă să se apropie, dar apoi își dau seama că nu e bine sau le mai reamintim și noi. Recunosc, m-am gândit că o să fie mai greu pentru copii să păstreze aceste reguli, dar ei se acomodează, au o capacitate de adaptare mult mai mare decât credem noi și sunt chiar înțelegători. Le tot spun copiilor: “Dragilor, situația nu e roz, nu e momentul să lăsăm garda jos, trebuie să respectăm regulile. Le puteți spune asta și apropiaților, și prietenilor!” Concluzia e că noi lucrăm în continuare pe partea asta a celor trei reguli. Nu e ceva ce am făcut în septembrie și gata!

E un proces.

Exact.

Cum vezi școala după toți anii în care ai lucrat aici? Cum ai descrie-o, de exemplu, unui amic din altă țară care nu știe nimic despre locul tău de muncă?

Să știi că mă întreabă despre asta parcă tot mai mulți prieteni care sunt în State. Îmi trimit câte un mesaj: “Anca, și cum e la tine la școală?” Primul meu gând e: “OK, vă întoarceți, vreți să veniți acasă?” (Râde) Răspunsul meu a fost de la început: de aceea am ales școala asta, pentru că am știut că o să mă regăsesc. După ce m-am întors din State, normal că am căutat un mediu diferit de ce era în România. Mă puteam întoarce la grădiniță atunci, dar înainte să vin m-am tot gândit: “OK, caut o școală în care aș putea să pun în practică tot ce am învățat acolo.” Pentru că am participat și acolo la foarte multe cursuri, am avut niște modele foarte bune, pe care aș fi vrut să le pun în practică. Dar unde aș putea să le pun în practică cel mai bine? Așadar, când am venit aici, la Transylvania College, exact asta am găsit: un loc unde am putut să-mi pun în practică tot ce am învățat acolo. Deci nu e o situație ipotetică, deoarece am tot recomandat școala prietenilor mei. E o școală altfel, așa le-o și recomand. “Dacă vrei altceva pentru copilul tău, îți recomand această școală. În primul rând, au un sistem diferit de abordare a relațiilor și asta mi s-a părut de la început foarte important. Contează foarte mult și pentru mine ca și copiii mei, ca alți copii, să vină cu plăcere la școală.“

Corect.

Am văzut asta în evoluția copiilor mei. Dacă întrebai pe cineva dacă începe școala și ziceau “da” cu groază, copiii mei nu aveau această problemă. Și asta se datorează accentului care se pune în TC pe relațiile cu fiecare copil. La fel și academicul: e structurat altfel, deși materia e aceeași. Eu vorbesc de linia românească aici. Toate aceste activități diferite pe care noi le facem pe lângă cele organizate de fiecare profesor în parte, tot ce am făcut pe room transformation și așa mai departe, toate evenimentele pe care le-am făcut aici de-a lungul anilor, toate acele zile speciale contribuie la un climat altfel. Și atunci, dacă mă întreabă cineva, eu le zic că e o alegere foarte bună. Nu vreau să cataloghez ca fiind așa sau așa, dar e mult mai flexibil: încercăm să ieșim din rigiditatea cu care, de altfel, noi am crescut. Și atunci încercăm mereu să aducem lucruri noi pentru copii. Înțeleg multe și din feedback-ul primit de la părinți. E emoționant când îi auzi spunând: “Copilul meu s-a schimbat total, e altfel, copilul meu a înflorit aici”. Atunci îți dai seama cât de importante sunt aceste relații pe care tu le stabilești cu fiecare copil în parte.

Mai ai ceva de adăugat la toată discuția? Un mesaj, un sfat, ceva ce ți-a stat în minte în tot acest timp și vrei să împărtășești?

No matter what, keep going! (n.r. – Orice ar fi, mergi mai departe). La fel cum se întâmplă și cu copiii, cred că și noi, adulții, avem capacități mari de adaptare și, dacă la începutul anului școlar ai impresia că nu vei reuși sau că nu poți face asta, îți dai seama pe parcurs…

Nu doar la începutul acestui an școlar mai dificil.

Exact. Avem și noi o putere mare de adaptare și trebuie doar să vrem, pentru că suntem de multe ori atât de fixiști, nu se poate, nu pot, nu eu, încât…

Și rămânem în zona de confort.

Da. Și trebuie să ieșim un pic din acea zonă. Nici acest interviu nu a fost în zona mea de confort, dar am vrut să îl facem! (Zâmbește)

CLICK HERE TO READ IN ENGLISH

Lavinia Balulescu

Lavinia Bălulescu

Journalist, Content Creator

Lavinia Balulescu
Lavinia Bălulescu
lavinia.balulescu@transylvania-college.ro

Journalist, Content Creator

No Comments

Post A Comment