05 Oct Flora Kamdar: „«Acasă» nu e un loc, ci un sentiment“

CLICK HERE TO READ IN ENGLISH!

Flora Kamdar este din India și în urmă cu un an s-a mutat în România, în Cluj-Napoca, pentru a preda Business Studies la Transylvania College (TC). Într-un interviu pentru Blogul TC, Flora a vorbit despre cum a trecut prin începutul pandemiei, despre cum se simte în România și despre baschet.

Transylvania College Blog: Vorbește-ne despre orașul tău natal.

Flora Kamdar: Orașul meu natal se numește Rajkot. Este un loc foarte fierbinte, unde temperaturile pot ajunge până la 50 de grade Celsius. Și da, încă reușim să trăim. Statul se numește Gujarat și are o frontieră cu Pakistanul la vest. Este cunoscut ca fiind un stat antreprenorial, de unde provine și gena iubirii mele pentru afaceri.

Ce a fost înainte de România și de Transylvania College?

Acesta este al 13-lea an al meu de predare. Am predat la diferite școli din India, în diferite orașe. Înainte de a veni în România, am trăit și am lucrat în Anrenzhen, Chengdu, China. Am lăsat viața să se întâmple și, când am fost sunată din partea Transylvania College pentru un interviu, m-am lăsat pur și simplu dusă de val. Am aterizat în Cluj câteva luni mai târziu.

Știai ceva despre România înainte de a veni aici?

Știam, de la Harry Potter, că în România erau antrenați dragonii și încercarea mea de a-i găsi aici continuă. (Râde) Lăsând gluma la o parte, România și India au în comun o adevărată istorie în ceea ce privește afacerile. Aveam în China o colegă din România și auzisem de multe ori, de la ea, despre sarmale și despre Munții Carpați. Așteptam cu nerăbdare să călătoresc în România la un moment dat și iată-mă acum locuind aici.

Și până la urmă ai mâncat sarmale în România?

Le-am încercat. Sunt vegetariană, așa că am mâncat sarmale cu orez, ciuperci și puțină smântână. Au fost grozave!

Cum vezi Transylvania College acum, după un an de lucrat aici?

Când am venit aici, știam doar că împărtășesc același sistem de valori ca cel din TC. Am studiat la o școală din India în care fusese implementat programul “7 Habits” și îmi duc viața pe baza valorilor care decurg din aceste 7 obiceiuri. Nu lucrasem însă pentru o școală care să le aibă la bază, așa că am fost încântată să văd cum funcționează. Un an mai târziu, văd că aici cultura schimbării este foarte puternică și că permite un sistem de valori plin de umanitate, puternic și flexibil. Am simțit chiar de la început că aparțin acestui loc.

Ai planuri în ceea ce privește plecarea sau rămânerea aici?

De obicei nu îmi fac prea multe planuri, așa că nu știu cât timp voi rămâne aici, dar învățarea este o călătorie, așa că, atunci când procesul meu de învățare se va stabiliza aici, voi trece la următoarea fază a vieții și carierei mele.

Știu că la un moment dat ai jucat baschet de performanță. Povestește-mi mai multe despre asta.

Am jucat baschet pentru echipa națională Under-18 a Indiei. Ulterior am ales o altă carieră și am încetat să joc. Ani mai târziu, mi-am dat seama că aș putea combina dragostea mea pentru acest sport și dragostea mea pentru copii și, din 2011, am început să antrenez echipe de baschet pentru fete la școlile cu care am lucrat. La TC, nu avem o echipă de fete, dar am avut planificat baschet după ore în fiecare joi seara. Asta s-a întâmplat până în martie. Mi-aș dori să putem relua curând aceste întâlniri.

Ai ajuns într-o țară străină, iar apoi, la puțin timp după, a început pandemia. Cum ai reușit să treci prin începutul pandemiei și ce crezi că te-a ajutat să fii bine?

Unele dintre cele mai importante lucruri care ne-au ajutat pe mine și pe fiul meu să facem față pandemiei sunt motivația și sprijinul constant pe care le primim de la Transylvania College, pentru că nu avem familie, nu avem prieteni sau cunoscuți în România, în afara școlii. Este foarte reconfortant să știm că suntem o parte a unei comunități empatice, căreia îi pasă. Este o provocare din multe puncte de vedere, mai ales că rudele mele sunt în India, așa că, din punct de vedere emoțional, poate fi stresant să ne tot gândim la ce se întâmplă, dar sunt o persoană foarte optimistă și știu că vom trece peste asta în curând.

Fiul tău cum s-a adaptat aici, în România și la Transylvania College?

Fiul meu are 9 ani și și-a sărbătorit ziua de naștere chiar acum câteva zile. Se simte la fel de bine primit și ca mine. Simte că aparține nu doar școlii și comunității din jurul ei, ci și orașului Cluj-Napoca. Românii sunt oameni minunați, calzi, primitori. Am călătorit mult în România anul acesta, de când suntem aici, și nu am întâlnit nici măcar o sigură persoană care să nu ne placă. Îi place foarte mult toată experiența de a fi aici. Unul dintre principalele motive pentru care am ales TC este că fiul meu nu a putut experimenta, în școlile anterioare, cultura în care am crescut eu. El a învățat multe, dar sistemul de valori era în neregulă. Acum simt că există aliniere între ceea ce facem acasă și ce se întâmplă la școală. Acest lucru îl lasă cu mai puțină confuzie cu privire la “binele, răul și urâtul” pe care viața le poate oferi.

De când ai venit în România și la Transylvania College simți că s-a întâmplat ceva cu tine? S-a schimbat ceva? Nu știu, de exemplu cu zona ta de confort? Sau totul e la fel?

Mă simt ciudat de inconfortabilă în ceea ce privește zonele de confort. Găsesc confort în necunoscut, în ce e nou, în continua schimbare și dinamică a lumii din jurul nostru. Iubesc ideea de a nu mă stabili undeva, de a nu mă opri. Am venit în România tocmai pentru acest sentiment și asta am și primit aici. Iar în timpul carantinei, când nu mai puteam ieși, am lucrat mai mult asupra a ce se întâmplă înăuntrul meu. Mi-am găsit liniștea în legătură cu mai multe lucruri care nu erau neapărat importante, dar totuși erau supărătoare. M-am conectat cu yoghinul din mine și mi-am dus practica la un alt nivel, la care înainte nici nu m-aș fi putut gândi. Am început să meditez mai mult și am râs mai mult de când am venit aici. Așa că pot spune că România mi-a adus mult bine până acum.

Ai vreun mesaj de transmis sau orice altceva de adăugat la finalul acestui interviu?

Aș dori să-mi exprim recunoștința față de comunitatea Transylvania College și față de România, pentru că ne-au permis să facem parte dintr-o călătorie atât de frumoasă. Singurul mesaj pe care îl am este: să râdem un pic mai mult, să ne permitem să plângem mai mult cu glas tare atunci când ne doare, să încercăm să fim buni și să ne găsim pacea. De asemenea, aș mai transmite încă ceva: “acasă” nu e un loc, ci un sentiment.

CLICK HERE TO READ IN ENGLISH!

Lavinia Bălulescu

Journalist, Content Creator