29 Jun Despre rezultate (sau ce înseamnă o școală bună)

Ca om responsabil pentru numărul de înscrieri într-o școală privată, resimt în fiecare an presiunea din această perioadă, în preajma examenului de Evaluare Națională. Nu neapărat pentru rezultatele elevilor noștri, pentru că am încredere în munca profesorilor și a copiilor, ci mai mult prin prisma percepției pe care părinții și-o pot face despre o întreagă școală pe baza rezultatelor a 10-20 de copii, la două discipline.

Ce înseamnă o școală bună? Sunt și eu mamă a trei băieți de 15, 12 și 3 ani. E firesc să îmi doresc să le asigur cel mai bun viitor, cea mai bună educație. Cei trei băieți ai mei sunt foarte diferiți. Cel mare e autodidact și independent, responsabil când vine vorba de învățare și de dezvoltarea lui personală. Are o curiozitate mare despre lume și călătorii, despre alte culturi, citește mult. E introvertit, așa că îmi doresc pentru el un mediu care să-l încurajeze să iasă din zona de confort și să ia inițiativă. Mijlociul e un suflet sensibil, artist și visător, prietenos și dornic de socializare. Deși e perfecționist, nu e motivat de note și are nevoie să-și dezvolte reziliența. Cel mic e un lider înnăscut, cu un vocabular impresionant și o minte brici. Va fi nevoie să fie ajutat să-și dezvolte în mod sănătos autonomia, să fie echilibrată de empatie și agilitate emoțională. Pentru mine, o școală bună e aceea care-l vede pe fiecare în parte așa cum e, care reușește să le formeze elevilor o mentalitate sănătoasă despre lume, despre ei înșiși. O școală unde să învețe că e omenește să greșești și că fiecare greșeală sau rezultat nesatisfăcător e un feedback care te ajută să crești. Vreau o școală unde se înțelege că uneori nu rezultatele trebuie să fie prioritatea, ci atingerea unui echilibru emoțional și a unui sentiment de siguranță, care să stârnească (din nou) interesul pentru învățare. Iar rezultatele vor veni.

Cum e asta relevant pentru elevii noștri, cei care au susținut Evaluarea Națională în acest an? În primul rând, trebuie să știe că suntem mândri de ei! Sunt cu adevărat campioni la reziliență, au reușit să încheie o etapă din viața lor și pot privi cu optimism spre mai departe. 

Au trecut prin momente de groază anul trecut, când și-au înmormântat colegul, prietenul lor cu care râdeau în pauze și făceau ghidușii (ne lipsești enorm, David!) și care a pierit într-un mod tragic și extrem de brusc. A fost un șoc cumplit pentru noi toți. A trecut de atunci un an lung cât o viață, cu multe lecții și multe momente grele. Unii au jelit răzvrătindu-se, alții – luând și mai în serios ceea ce aveau de făcut, alții – izolându-se sau pretinzând că nu s-a întâmplat nimic. Misiunea noastră, a adulților din jurul lor, a fost să-i ajutăm să se vindece, să meargă mai departe, să-și trăiască viața responsabil, însă fără frica aceea teribilă pe care o simțea fiecare, teama că li s-ar putea întâmpla și lor. Fiecare a făcut eforturi și fiecare a progresat. Fiecare notă obținută de elevii noștri la acest examen a fost un motiv de bucurie pentru noi, pentru că putem privi, împreună cu ei, cu mai mult optimism spre viitor. 

Fiind aici, în școală, de 10 ani, ocupându-mă de înscrieri, am privilegiul să fiu prima care întâlnește copiii care ajung să fie apoi absolvenții școlii noastre. Am sărbătorit deja 7 promoții de absolvenți și sunt absolut incredibile transformarea și parcursul fiecăruia! Cât poate fi de uimitor să ajungi să știi ce îți place, la ce ești bun, ce te va împlini și să mergi pe acea cale, la adevăratul nivel al potențialului tău? Pentru unii, potențialul maxim e o nota de C sau B și muncesc să și-l atingă. Pentru mulți e A* (echivalentul notei 10 sau 100%). În 2019, 55 % dintre rezultatele obținute de absolvenții noștri la examenele finale au fost note de A-A*! Este vorba despre rezultatele la examenele finale, cele care țin locul Bacalaureatului, care nu este susținut de către elevii liceului nostru. Studiind după curriculum Cambridge, ei susțin examene finale A-Levels, care sunt recunoscute pentru admitere la universitate în 150 de țări, inclusiv în România. Absolvenții noștri au intrat la facultățile dorite, inclusiv Cambridge, London School of Economics, Imperial College, Ecole Hôtelière de Lausanne sau University of Arts London. Sunt facultăți în top 20 în lume! Alții au ales facultățile care li s-au potrivit cel mai bine și au fost acceptați la prima opțiune din lista lor ierarhică, sau au ales direct calea antreprenoriatului sau urmarea vocației, având acum o carieră de succes în media.

Pe lângă pregătirea academică, la Transylvania College ne dorim să ajutăm elevii să-și formeze cele 10 competențe care credem noi că sunt esențiale pentru a avea succes și pentru a duce o viață împlinită. Este vorba despre: integritate, capacitatea de a inova, agilitate emoțională, gândire critică, bunătate, reziliență, abilitatea de a colabora, curiozitate pentru învățare și nou, compasiune, curaj. Facem asta acționând pe patru planuri: academic, wellbeing (tot ce ține de starea de bine), global awareness (ceea ce ține de pregătirea lor pentru viață, oriunde în lume vor ajunge), leadership. În ceea ce privește leadershipul, este vorba despre leadership personal, despre a fi în controlul propriei vieți și al propriilor decizii. Îi ajutăm să înțeleagă ceea ce e în zona lor de influență (sau control) și ce consecințe au alegerile pe care le fac, cum îi afectează pe ei și pe ceilalți. În felul acesta ajung să aibă încredere în ei înșiși, dar și să construiască relații sănătoase cu cei din jur, să nu le fie teamă de conversațiile dificile sau să evite asumarea. 

Am participat odată la un curs de parenting și îmi aduc aminte revelația pe care mi-a produs-o (își mulțumesc, Monica Reu!). Toți părinții din sală am primit o coală albă de hârtie și ni s-a cerut să scriem 10 atribute care ne dorim să-l descrie pe copilul nostru la 20 de ani. Vă provoc și pe voi. Câți dintre voi veți scrie “rezultate bune”?

Anca Rusu
Director of Admissions
Transylvania College

Lavinia Bălulescu

Journalist, Content Creator

Lavinia Bălulescu
lavinia.balulescu@transylvania-college.ro

Journalist, Content Creator

No Comments

Post A Comment