fbpx
 

18 May Provocările pandemiei, în trei întrebări și răspunsuri: momentele dificile, disconfortul și lucrurile care fac diferența

PLEASE, READ IN ENGLISH HERE!

Trăim cu toții o perioadă complicată. Tocmai pentru a înțelege că nu suntem singuri, pentru a afla că avem experiențe similare și pentru a ști ce a fost de ajutor pentru alții, ne-am provocat colegii din Transylvania College (Cluj-Napoca) să răspundă la câteva întrebări. Vă prezentăm răspunsurile Laurei Tătar, Nicoletei Boncuț și Andreei Pocol.

LAURA TĂTAR – învățătoare la clasa pregătitoare

Blogul Transylvania College: Care au fost cele mai dificile momente din această perioadă?

Laura Tătar: În primele trei săptămâni a fost mai dificil, până am reușit să învăț programele în care trebuia să lucrez pentru a preda în mediul online. Evident, nu era timp să le studiez pe îndelete, așa că trebuia să le învăț din mers. Eram stresată că nu voi reuși să mulțumesc pe toată lumea – erau copii care aveau acasă doar o tabletă, la care avea acces un frate mai mare, copii lângă care nu avea timp să stea un părinte, copii pentru care trebuia să pregătesc activități suplimentare… Trebuia să mă gândesc la toate variantele, astfel încât să fie bine pentru toată lumea.

Apoi am început să pregătesc lecțiile înregistrate. Aveam mari emoții, înregistram de nenumărate ori, mă bâlbâiam… Încă o mai fac, nu sunt un speaker înnăscut. În plus, pentru că nu cunoșteam programele cu care lucram, mă pierdeam în detalii și mă panicam că vine seara și eu nu am terminat ce am de făcut. Nu aveam timp de familie, mă certam cu toată lumea… După care, ușor-ușor, a fost parcă mai bine. A intervenit rutina. Dar programul meu e la fel de încărcat și acum.

A doua mare provocare a fost relația cu copilul meu. Am fost tare tensionați amândoi. Am fost numită “cea mai rea mamă din lume”, “nu așa te porți cu copilul tău”, “te spun la bunicu’ și el te va certa”, “miss face altfel, tu nu știi…” Încă avem zile mai grele, mai ales când nu pot să îi dedic 100% timp când face teme.

Blogul Transylvania College: Ce a fost diferit de data asta comparativ cu alte dăți în care ai fost în disconfort major?

Laura Tătar: În această perioadă, cum am zis și la întrebarea anterioară, a fost pusă la grea încercare relația cu copilul meu. Surprinzător, predatul de acasă îmi place foarte mult și toată ziua mi-o petrec pregătind materialele pentru copiii mei, dar ceea ce pare să îmi ridice nivelul de stres la maximum e faptul că o perioadă nu am reușit să mă conectez 100% cu fiul meu. Limitele impuse declanșau crize de furie, planuri de răzbunare, trântit de uși…

Cum arată o zi din viața mea? În primul rând, dimineața fiul meu nu lucrează pentru școală dacă nu stau lângă el. În același timp, eu lucrez, postez pentru copii, verific ce au lucrat ei în ziua precedentă, iar tot în același timp mă gândesc cu ce să hrănesc familia la prânz. Între toate astea, mai mestec și în oală. Cam în aceeași perioadă, încep să pregătesc fișele, să caut materiale, idei, să fac jocuri pentru exersarea de noțiuni și așa mai departe.

Să zicem că toate astea se petrec până în jur de ora 13.00, când ne așezăm la masă. Apoi, la ora 15.00, deja încep să filmez. Partea aceasta poate dura câteva ore. Nu merge programul, mă bâlbâi, dă cineva buzna în cameră, mă distrage și reiau de nenumărate ori până iese ceva acceptabil. Apoi încerc să salvez totul pe drive și scriu pe site ce trebuie să lucreze copiii – varianta scrisă pentru cei care nu stau în fata ecranului, fișe pentru cei care se descurcă singuri și varianta filmată pentru copiii care doresc sa lucreze împreună cu mine. Între timp, mai ofer feedback la temele primite.

Nu e simplu, dar la un moment dat devine o rutină. Dacă s-a făcut ora 19.00, e momentul să gătesc din nou: de data asta, pregătesc cina. Apoi îi citesc o poveste fiului meu și stau cu el până adoarme, după care, dacă sunt norocoasă, nu adorm și eu imediat și mai am timp de o carte sau de un film. Cam așa arată o zi din viața mea de când a început carantina și de când școala s-a mutat în mediul online. De asemenea, luni și vineri, de la 10.00 la 11.00, sunt online cu copiii. Ador să îi văd, să-mi prezinte prietenii lor necuvântători, să îmi povestească ce au mai făcut…

Acesta e programul meu. E obositor uneori și consider că e mai ușor de predat la școală, dar îmi place chiar și așa. Sunt tot timpul cu gândul la copiii mei, la cum să îi ajut să înțeleagă mai ușor unele noțiuni și să fie interesante activitățile, cum să ajut părinții care lucrează de acasă și nu au timp să stea lângă copii când fac teme. Mi-e dor de copii, de îmbrățișările lor, de năzdrăvăniile pe care le făceau în pauze și în ore. Sper că și lor le e dor puțin de mine.

Blogul Transylvania College: Cum ai reușit să treci prin această perioadă complicată și ce a făcut diferența pentru tine?

Laura Tătar: Răbdarea cred că e cuvântul-cheie. Și o stare pozitivă, pe care să o transmiți celor din jur. Ziua e mai bună dacă o începi cu zâmbetul pe buze și empatizezi cu ceilalți, dacă transformi orice început de conflict într-un mic joc, dacă oferi îmbrățișări și pupici de câte ori e nevoie și încă vreo câțiva pe deasupra.

 

NICOLETA BONCUȚ – diriginte la clasa a VI-a / Year 7 și profesor de geografie

Blogul Transylvania College: Care au fost cele mai dificile momente din această perioadă?

Nicoleta Boncuț: Momentele dificile au fost cele în care nimic nu era sigur. Lucrurile s-au înrăutățit odată cu instaurarea stării de urgență și a existat o abundență de mesaje negative. Legat de predarea și învățarea online, nu pot spune că a fost ceva cu adevărat dificil. Am avut la dispoziție tot ce era necesar pentru a continua cu procesul de predare aproape ca și când aș fi făcut-o la școală.

Blogul Transylvania College: Ce a fost diferit de data asta comparativ cu alte dăți în care ai fost în disconfort major?

Nicoleta Boncuț: Este diferit pentru că de data aceasta nu este vorba doar de mine. E vorba despre fiecare persoană de pe această planetă, în special despre acei oameni care îmi sunt apropiați. Acum, că mă gândesc mai bine, poate că a fost un pic mai complicat, deoarece nu am fost și nu sunt îngrijorată doar pentru mine, ci și în legătură cu părinții mei, surorile și familiile lor, prietenii, colegii, elevii mei, chiar și vecinii.

Blogul Transylvania College: Cum ai reușit să treci prin această perioadă complicată și ce a făcut diferența pentru tine?

Nicoleta Boncuț: Am avut marea șansă să petrec aceste săptămâni acasă, la munte. Abundența naturii care mă înconjoară este ca un adevărat leac, unul care mi-a fost administrat în fiecare zi. A fost foarte util pentru mine să am la dispoziție spațiu, o grădină, pădurea și pe părinții mei. De asemenea, m-am simțit foarte încrezătoare în ceea ce privește toate cele necesare continuării predării online în școala noastră. Când vezi că școlile publice întâmpină multe dificultăți cu mediul online, îți dai seama cât de norocos ești să faci parte dintr-un sistem ca cel de la Transylvania College și dintr-o comunitate ca a noastră.

 

ANDREEA POCOL – Asistent resurse umane 

Blogul Transylvania College: Care au fost cele mai dificile momente din această perioadă?

Andreea Pocol: Momentul cel mai dificil, care a avut cel mai mare impact pentru mine, a fost cel în care am conștientizat că nu mă mai pot întoarce la școală o perioadă lungă. Veneam cu plăcere în fiecare dimineață. Imediat ce opream motorul mașinii în parcarea școlii, auzeam cel puțin un “Bună dimineața, miss!”, acompaniat de un zâmbet din partea colegilor care ajungeau deodată cu mine. Domnii de la mentenanță lucrau de zor în curtea școlii, dar se opreau pentru un moment ca să mă salute. Domnul portar mă întâmpina și de cele mai multe ori mă conducea până la intrarea în școală. Cafeaua de dimineață era făcută pe gustul meu, de colegul nostru. Da, el știe preferințele majorității colegilor în materie de cafea, iar în timp ce prepară băutura caldă ne mai spuneam câte o glumă, ca să începem ziua într-un mod plăcut.

Cand aveam duty în parcare, mă încărcam din privirile copiilor: unii – somnoroși și fără ghiozdan (îl uitau în mașină și se întorceau după el), unii abia așteptau să-și vadă colegii și se îmbrățișau în fața clădirii, iar în cazul fetițelor… tot ce pot să spun este că pisicuțele, zânele și unicornii treceau zilnic pragul școlii și mergeau spre sălile de clasă. Toate aceste lucruri, luate drept ceva garantat și firesc, acum îmi lipsesc.

Schimbarea rutinei m-a dat peste cap. M-am simțit ca atunci când ești luat de val la mare: știi ce se întâmplă, încerci să nu te sperii, dar după ce ești întors de curenți de câteva ori nu mai ai niciun reper, nu mai știi unde e cerul și unde e fundul mării, încotro să te îndrepți. Dar continui să faci ceva pentru a te salva.

Am fost furioasă. De ce trebuia eu să sufăr pentru ceva ce nu am făcut?  Nu mai înțelegeam nimic. Simțeam, însă, ca nu e în regulă să gândesc așa și știam că schimbarea începe cu mine. Apoi m-am izolat. Devenisem anxioasă și am preferat să fiu doar eu cu mine. Am ales să-mi dau timp, intensitatea emoțiilor era prea ridicată pentru a lua decizii. Apoi mi-am observat acțiunile și reacțiile. Mă testam eu pe mine. Mi-am descoperit noi limite. Zilele treceau altfel, iar calitatea somnului era din ce în ce mai bună. Am conștientizat că eliberarea adevărată vine doar după ce nu te mai opui schimbării. A fost momentul în care am lăsat alte rutine să ocupe loc în viața mea. Am reluat legătura cu apropiații prin intermediul apelurilor video.

Sunt recunoscătoare că avem tehnologia de astăzi și nu suntem la nivelul anilor ’90, deși sunt sigură că ne adaptam și în acele vremuri, însă consider că relațiile interumane autentice nu vor putea fi înlocuite de tehnologie.

Blogul Transylvania College: Ce a fost diferit de data asta comparativ cu alte dăți în care ai fost în disconfort major?

Andreea Pocol: De data aceasta disconfortul este diferit față de alte dăți pentru că nu am niciun fel de certitudine. Trebuie să funcționez la aceiași parametri în această incertitudine totală, iar acomodarea să se petreacă într-un timp extrem de scurt. De asemenea, faptul că nu am avut variante. A trebuit doar să mă conformez. Pe de altă parte, amploarea evenimentului mă sperie. Însă în același timp este frumos (dacă pot să numesc asta “frumos”) prin prisma faptului că toată planeta se confruntă cu aceeași situație, așa că experimentăm aceleași stări sufletești, generate de unul și aceasi ferment. Ceea ce poate să unească oamenii.

Blogul Transylvania College: Cum ai reușit să treci prin această perioadă complicată și ce a făcut diferența pentru tine?

Andreea Pocol: Cred că diferența a făcut-o programul de wellbeing implementat în școală, cu ajutorul căruia m-am dezvoltat emoțional. Simt aceste îmbunătățiri. Este adevărat că rezultatele nu se văd imediat, pentru că mentalitatea se schimbă cel mai încet, însă satisfacția personală este pe măsură. Efectiv reușești să te uimești tu pe tine!

PLEASE, READ IN ENGLISH HERE!

Lavinia Balulescu
Lavinia Balulescu
lavinia.balulescu@transylvania-college.ro

Journalist, Communications Specialist

1Comment
  • Foxi
    Posted at 14:29h, 20 May Reply

    Foarte interesant faptul ca ne dezvoltam educatia in mediul online in aceste vremuri de criza, ma bucur ca totul merge intr-o directie corecta!

Post A Comment