13 May Diana Constantin: “La început a fost dificil și provocator. Am trecut de la plâns sub birou, la emoție, de la panică și haos, la păstrarea rutinelor”
Diana Constantin, Year 5 Class teacher la Transylvania College (Cluj-Napoca), a povestit pentru blogul TC cum s-a adaptat școlii în mediul online, ce provocări a întâmpinat la începutul carantinei și cum le-a făcut față până acum.
“Realitatea predatului la distanță în timpul carantinei s-a stabilizat puțin. Și, odată cu asta, îmi dau seama cât îmi lipsește să predau fizic într-o clasă. Știu că învățarea la distanță funcționează pentru unii elevi, dar simt, de asemenea, cât de neînlocuit este conectarea în persoană cu copiii din clasa mea. Mi-e dor să-i îmbrățișez, mi-e dor să râdem împreună, îmi lipsesc surprinderea și lumina din ochii lor când le spun ceva interesant.
Trebuie să mărturisesc că nu îmi lipsesc însă momentele în care toți mă strigă <<MIIIIISSSSS>> pentru că toți vor să mă întrebe ceva în același timp! :)))
La început a fost destul de dificil și provocator, am trecut de la plâns sub birou la emoție, de la panică și haos la păstrarea rutinelor. Nu știam la ce să mă aștept de la toate orele online și, oricât de stresată eram, simțeam că lucrurile nu deveneau mai bune. Așa că am spus: <<STOP! E nevoie de un nou început!>>. Pentru ca totul să meargă așa cum era de așteptat, a trebuit să pun la punct niște reguli pentru aceste ore online. În momentul în care copiii și cu mine am convenit asupra acestor reguli, totul s-a schimbat (într-un mod bun).
Apoi, am avut nevoie de un nou orar, de un nou program și în curând mi-am dat seama că nevoia mea era și nevoia lor și chiar și nevoia părinților.
Un alt lucru de menționat în legătură cu învățarea online este modul în care pregătesc o lecție. Îmi ia aproximativ două ore să găsesc materialul adecvat și să găsesc cea mai bună modalitate de a-l prezenta … și vorbesc aici doar despre o lecție! Totul trebuie să fie nici prea ușor, nici prea dificil, nici prea mult, nici prea puțin, nici prea plictisitor, nici prea interesant. Trebuie să găsesc un echilibru sau totul se prăbușește!
Apoi, atunci când sunt online, trebuie să sper că un câine nu latră afară, soțul meu nu intră în cameră, fiul meu nu mă întreabă nimic, pisica mea nu miaună sau … Doamne ferește să nu pronunț ceva greșit, pentru că știu că părinții mă urmăresc. Apropo, jos pălăria pentru toți părinții! Acum sunt și cei mai buni profesori, cei mai buni prieteni și cei mai buni parteneri de joacă pentru copiii lor.
Când nu sunt online, pregătesc lecții; când nu pregătesc lecții, gătesc; atunci când nu gătesc, fac curățenie… Deci așa este viața mea în carantină.
Trebuie să mai spun că nu mă mai îngrijorează acest virus teribil, dar sunt îngrijorată de modul în care acest virus ne va afecta pe mine și pe familia mea pe termen lung, sunt îngrijorată pentru copii, pentru că acum ziua lor este alcătuită acum din ore online, din exerciții pe care le au de făcut, fără nicio viață socială, și mă tem că în septembrie le-ar putea fi foarte dificil să se readapteze la o viață școlară normală.”
No Comments