12 May Mihaela Romaniuc: “Mi-a prins foarte bine să mă concentrez pe ceea ce este în sfera mea de influență, să înțeleg că bunăstarea mea depinde doar de mine“
Mihaela Romaniuc, profesoară de engleză la Transylvania College (Cluj-Napoca), vorbește, într-un text pentru blogul școlii, despre cum s-a adaptat la perioada de carantină și la începuturile pandemiei. La finalul textului am inclus și mărturiile celor două fiice ale Mihaelei, ambele – eleve la Transylvania College.
“Îmi amintesc și acum foarte bine tristețea pe care am simțit-o în după-masa de 10 martie, când am aflat că de a doua zi urma să facem orele online. Pe lângă tristețe, am simțit îngrijorare, frică pentru ceea ce urma să vină. Țin minte cum, cu inima strânsă, le-am luat pe fete și am mers la cumpărături, având în vedere că noi stăm acum în satul Gheorghieni și nu știam când vom mai ieși în oraș.
Ziua de 11 martie 2020 va rămâne în amintirea mea multă vreme. M-am trezit foarte entuziastă pentru orele pe care urma să le țin online. Nu mai făcusem asta niciodată și aveam emoții și puțină teamă. Orele cu clasa a 9-a / Y10 au mers foarte bine, neașteptat chiar, m-am simțit foarte aproape de elevi, care aveau nevoie de mine. Cel mai probabil și ei se simțeau ciudat.
De atunci, zilele curg la fel, timpul meu e împărțit între orele online, diferite întâlniri pe Google Meet, pregătit lecții, activități prin casă și prin grădină.
Poate că povestea mea este puțin diferită, pentru că pe cât de dor îmi e să merg la școală, să-mi revăd colegii și elevii, pe atât de mult apreciez perioada asta de a FI cu familia și de a FI toți împreună ACASĂ. Pentru noi, <<acasă>> are o conotație foarte puternică, deoarece, până în toamna 2019, noi nu aveam ACASĂ. Am stat mulți ani în chirie în Cluj și cu doi ani în urmă începusem construcția casei noastre din satul Gheorghieni, un proiect inedit, o casă ecologică din lemn și baloți de paie pe care am construit-o doar noi, cu ajutorul prietenilor și al familiei. Am terminat casa într-o formă locuibilă toamna trecută și de atunci nu am avut TIMP suficient niciodată pentru a finaliza unele lucrări în și pe lângă casă. Astfel că această perioadă, deși foarte tristă într-un fel, ne-a dat și răgazul să ne bucurăm de tihna căsuței noastre și de grădina cu legume pe care am plantat-o în după-amiezele însorite de primăvară și în timpul vacanței de Paști.
Deși noi suntem o famile care făceam destul de multe activități împreună și înainte, în această perioadă ne-a luat ceva să reînvățăm să FIM împreună. Soțul meu nu mai lucrează în perioada asta, așa că a luat în primire partea de grădină/construcție, noi ajutându-l când terminăm programul de școală. Fetele, Sonia (Y10) și Ariana (clasa a IV-a), fiecare cu programul ei, în general de la 9 până la 3.45, iar eu, cu programul meu de ore online, întâlniri, pregătit lecții/corectat etc.
În primele zile au dominat sentimentele de exaltare, încântare că suntem toți acasă, bucurie că putem dormi mai mult dimineața, că nu trebuie să mergem nicăieri cu mașina. Lecțiile online au decurs ușor și firesc, Arianei i-a fost puțin mai greu să se obișnuiască cu un program puțin diferit de cel de la școală.
După câteva zile, cam o să
ptămână de predat online, corectat, pregătit lecții, a început să intervină oboseala și să se simtă că nevoia de socializare este tot mai neîmplinită. Am avut zile când, la finalul programului, îmi venea să arunc laptopul cât colo și să nu mai am de-a face cu online-ul vreodată. Îmi ziceam că eu m-am făcut profesor pentru a interacționa cu copiii și pentru a-i educa, iar acum îmi era din ce in ce mai greu să fac asta prin intermediul internetului. De asemenea, o parte a predatului de-acasă, care mi s-a părut mai grea la început, a fost gestionarea timpului de profesor, al celui de mamă și al celui de soție, pentru că, dintr-odată, în perioada de la 8 la 4 eram toate astea la un loc. M-am simțit ca un jongler la circ, în unele seri fiind atât de obosită că adormeam înaintea fetelor.
Vacanța de Paști am luat-o mai repede decât era prevăzut în structura anului școlar, dar a fost extrem de binevenită. A fost o perioadă în care am pus laptopul în cui și am învățat să respir. Au fost două săptămâni de muncă fizică în gradină, în care am devenit tot mai recunoscători pentru tot ceea ce avem în jurul nostru. Am uitat să menționez că eu sunt o fire sportivă, cu o mare pasiune pentru alergările în natură, și această pasiune m-a ajutat mult în perioada de izolare. După ce simt că am stat prea mult online, în general, ies la o alergare în natură, recâștigând starea de bine și de relaxare.
Din ce în ce mai mult ne obișnuim cu predatul/învățatul online și cu munca de acasă. Deși îmi e dor să corectez caietele elevilor în loc să dau feedback la documente pe Google Drive, îmi e dor să îi văd pe elevii mei (de multe ori ei aleg să nu își pornească camera când suntem pe Google Meet, deci doar îi aud. Eu tot pledez pentru pornirea camerei, dar nu întotdeauna reușesc să-i conving), mi-e dor să mă întâlnesc cu colegii, să planificăm, să gândim proiecte (reîncepem să facem asta tot mai mult online acum). Este foarte ciudat cum schimbarea asta de perspectivă parcă mi-a înghețat mintea o vreme, parcă nu mai puteam să mă concentrez așa de bine la proiecte pentru elevii școlii, la partea de extracurricular, cum s-ar putea implementa lucrurile în această perioadă. Din acest motiv, am simțit, o vreme, că îmi pierd identitatea. Mă întrebam cine sunt eu ca profesor. Încet-încet, lucrurile încep să intre într-un normal: întâlniri online, proiecte pe care elevii le pot realiza de la distanță, idei pentru implicare în comunitate, susținerea elevilor din punct de vedere al stării de bine, activități extracurriculare ca dirigintă.
Ce m-a ajutat în perioada asta? În primul rând, m-au ajutat mult cele 7 deprinderi ale persoanelor de succes. Mi-a prins foarte bine să mă concentrez pe ceea ce este în sfera mea de influență, să înțeleg că bunăstarea mea depinde doar de mine, să fiu empatică cu membrii familiei mele, să <<ascut fierăstrăul>>, să-mi planific ziua ca să pot include tot ceea ce e important să fac. M-a mai ajutat toată munca făcută cu mine sub bagheta Domnicăi Petrovai, să-mi analizez mult sentimentele și reacțiile și să le înțeleg, să scriu în jurnal, să-mi înțeleg temperamentul și pe al celor din jurul meu și să-mi înțeleg capcanele (life traps) și felul în care acestea îmi determină anumite stări, sentimente.
Sunt binecuvântată că fac parte dintr-o comunitate care te acceptă cu vulnerabilitățile tale, te valorizează pentru orice contribuție, cât de mică ar fi ea, am colegi cu care comunic foarte eficient, părinți care ne valorizează și trasmit mesaje de mulțumire și asta îmi dă încredere că oriunde am fi, acasă sau la școală, suntem tot noi, aceiași, oameni pe care nu îi oprește o epidemie să se <<întâlnească>> și să lucreze împreună.”
Ariana (Grade 4):
“În perioada de carantină este destul de greu. Facem ore online și, după-masa, de cele mai multe ori, lucrăm în grădină cu familia. Ceea ce mi-a plăcut ce
l mai mult în această perioadă a fost că am reușit să petrec mai mult timp cu Sonia, sora mea mai mare, și cu familia mea. În această carantină am avut și niște activități interesante, pe care le-am făcut cu Miss Anca. De exemplu: am făcut transformarea camerei pe un cadru simbolic: camping. A fost foarte deosebită acea săptămână. Tata m-a ajutat să instalez un cort în camera mea și am făcut orele din cort. Pentru că cortul a fost destul de încăpător, mi-am pus și patul acolo și o săptămână am dormit în cort.
Mi-e dor de taberele pe care le făceam împreună cu Miss Anca. Din păcate, ultima excursie programată nu o vom mai face, din cauza epidemiei. De asemenea, am mai avut zile interesante: când am făcut sport între exerciții la limba română și matematică și când am făcut <<Crazy hair day>>. Mi-e dor foarte tare de colegi și de miss!!!“
Sonia (Y 10):
“Distanțare socială. Cele două cuvinte care pentru unii au adus multe schimbări drastice în viața de zi cu zi, inclusiv în viața mea. Deși această situație presupune statul la distanță, eu niciodată nu m-am simțit mai apropiată de familie decât acum. Dintr-o anumită perspectivă, nu este exact situația ideală, petrecând fiecare zi împreună. Asta poate să scoată laturi ale noastre pe care probabil nu eram conștienți că le avem. Orele online par să mai amelioreze anumite stări pe care putem ajunge să le manifestăm, dar până nici ele nu pot amâna inevitabilul. Odată și odată, toți ajungem într-un punct în care ultima picătură umple paharul și emoțiile dau pe-afară. Acum câteva luni, ne întorceam spre familii pentru consolare, dar acum sunt chiar motivul frustrării noastre. Cu toate astea, nu putem lăsa pe dinafară și partea bună care iese din această situație neplacută. Cu timpul liber ce ne-a fost dat, am reușit să scot tot ce e mai bun din fiecare zi. De la timpul în aer liber, până la dezvoltarea hobby-urilor, am ajuns să descopăr multe lucruri pe care timpul nu îmi permitea să le fac înainte. Pe de altă parte, și prietenii, cu care nu am apucat să apreciez timpul petrecut împreună, îmi lipsesc din ce în ce mai mult. În concluzie, dacă reușim să stăm pozitivi într-o situație negativă, nu avem decât de câștigat.”
No Comments