fbpx
 

03 Mar Ana Maria Popa: “Am zis că ori vin în Cluj, la Transylvania College, ori nu mă întorc în România“

Ana Maria Popa (30 ani) este din Galați și a lucrat timp de cinci ani în școli de stat și private din Țara Galilor și din Anglia. Din septembrie 2019, Ana Maria predă româna în Transylvania College (Cluj-Napoca). Într-un interviu pentru Blogul Transylvania College, Ana Maria a vorbit despre diferitele sisteme educaționale în care a lucrat și despre cum s-a adaptat la Transylvania College.

Unde ai făcut facultatea?

Am studiat Limbi Străine la Universitatea București. Apoi am făcut masterul pe Comunicare, în Engleză, la SNSPA. După master am plecat în Țara Galilor. Acolo am început ca Teaching Assistant, dar apoi am făcut cursul britanic pentru profesori. Într-un final m-am mutat în Anglia, unde am lucrat un an la o școală internațională privată, după care am venit aici, la Transylvania College.

O paranteză: ce înseamnă teaching assistant?

Un fel de sprijin pentru elevi. Lucrează strâns cu învățătorul sau profesorul și poate sta cu un singur elev sau poate veni în ajutor tuturor elevilor dintr-o clasă.

De ce te-ai decis să revii în România după toată această experiență educațională în străinătate? A fost un motiv personal?

Și personal, și profesional. Mi-am dorit să vin în România cu tot ce am învățat, apoi să învăț și eu la rândul meu aici. Oricum, de la început am vânat Transylvania College. Am zis că ori vin în Cluj, la Transylvania College, ori nu mă întorc în România. Am trimis un CV când nici nu erau joburi afișate. Câteva luni mai târziu am primit un e-mail.

De ce voiai neapărat Cluj și Transylvania College?

Acum trei ani, când am venit într-o vizită în Cluj, orașul mi-a dat un altfel de sentiment. Am zis că ăsta e locul pentru mine. Cultura, oamenii, tot. Mi-a plăcut, am vrut de atunci să rămân, dar nu s-a întâmplat, așa că m-am întors în UK. Însă de atunci m-am tot uitat la școli internaționale în Cluj. Am găsit Transylvania College și am citit efectiv fiecare rubrică, știam tot. Mi-am zis: OK, eu voi încerca aici. Nu au joburi, nu contează, CV-ul va rămâne acolo. Mi-a plăcut ce am găsit, etosul, valorile, totul se potrivea cu ce credeam eu. Am ajuns la concluzia că asta e școala pentru mine. Am citit și despre Leader in Me. Și în UK făceam tot felul de activități și programe în școală, dar nu Leader in Me, deci asta a fost ceva nou. Mi s-a părut foarte interesant și am zis: OK, de aici pot să învăț, dar la rândul meu pot să aduc și eu ceva.

Ai depus CV-ul, te-au chemat, ai venit. Cum te-ai adaptat aici, la Transylvania College?

La început au fost multe informații, dar cred că peste tot e la fel. În același timp, multe lucruri pur și simplu au venit de la sine. Am avut și mult ajutor de la colegi și de la senior staff, mereu a fost cineva acolo să mă ajute. La început spuneam că mă simt un pic copleșită, dar apoi lucrurile s-au așezat, iar faptul că am avut ajutor a făcut ca totul să fie mult mai simplu și să nu mă simt nouă în școală. Chiar mă gândeam, uau!, parcă sunt aici din totdeauna! Oricum, repet, când am avut câte o provocare, am cerut sfaturi colegilor. Apoi îl am și pe Jim, care e mentorul meu. El vine la ore în fiecare joi și am feedback constant de la el, ceea ce m-a ajutat și mă ajută în continuare.

Ce face acest mentor? Care e rolul lui?

Vine la lecțiile mele când îl chem eu, îmi dă un feedback la sfârșitul lecției. Îmi dă sfaturi, cum aș putea să îmbunătățesc lecția. Sau i-am spus: uite, am două ore cu Year 5 într-o joi, ceea ce e destul de greu, sunt obosiți și ei, e la sfârșitul zilei. Și mi-a spus: poți să faci activitățile astea și astea. Și nu numai pe partea de teaching mă ajută, dar și pe partea de wellbeing.

Ai adus vorba exact despre următorul lucru de care voiam să te întreb! Tu cum te-ai împăcat cu introducerea în acest proces de wellbeing prin care școala trece de câțiva ani?

Păi și în UK sunt preocupați de wellbeing, de starea de bine, deci nu a fost neapărat ceva nou pentru mine. Dar nici în școala internațională unde am fost eu în Anglia nu se punea accentul atât de mult pe wellbeing ca în Transylvania College. Îmi amintesc de un moment din 2019 când am venit în Cluj și îmi căutam chirie. Eram foarte stresată, m-am dus într-o pauză să văd un apartament și am sunat-o pe Catrinel (n.r. – Catrinel Grigorovici, director – Community Affairs, Transylvania College), i-am zis că am găsit, o să întârzii, îmi cer scuze etc. Eu eram foarte agitată, iar ea era foarte relaxată. Mi-a spus: “Ana, stai liniștită, wellbeing-ul tău e pe primul loc”. O singură frază și m-a liniștit. Am zis că dacă ea spune asta, eu nu mă mai stresez, totul e OK! De asemenea, putem să ne luăm o zi liberă de wellbeing, o dată pe an, oricând simțim nevoia. Eu mi-am luat-o de ziua mea. În plus, dacă am o stare anume știu că pot să mă duc la orice coleg.

Și te-ai dus?

Da. Și mereu am primit ajutor.

Ceva ce ai învățat de când ai venit aici, la Transylvania College?

Am învățat să înțeleg că fiecare reacție a unui copil e legată de ceva ce s-a întâmplat. Făcând și cursuri la CPD (n.r. – continuous professional development), am învățat să nu mai iau personal reacțiile copiilor. Acum îmi e mult mai ușor să înțeleg că un copil are o anumită atitudine din cauză că s-a întâmplat ceva. De multe ori mă duc la class teacher sau mă duc direct la copil și îl întreb ce s-a întâmplat.

De exemplu, dacă un copil vorbește într-un anumit fel, are un anumit ton sau este trist sau nu are energie, te gândești că poate i s-a întâmplat ceva?

Da. Poate fi orice. De exemplu, am văzut foarte abătut un copil care de obicei este foarte energic. Era trist și nu lucra. Am zis: “Ce s-a întâmplat, ce ai pățit? Că văd că ești trist, pari îngrijorat”, “Nu, nu vreau să vorbesc despre asta.” Zic: “OK, nu vorbim despre asta, dar știi că poți vorbi cu mine oricând, da? Dacă ai nevoie de un moment să te duci afară sau la toaletă, să te liniștești, trebuie doar să-mi spui. În momentul ăsta faci ce poți și când ai nevoie de ajutor îmi spui.” A zis: “OK, mulțumesc, miss”.

Și ți-a spus până la urmă ce problemă avea?

Mi-a zis la final. La sfârșitul orei mi-a spus că se întâmplase ceva în pauză.

Cum erau școlile de stat din Țara Galilor? Semănau cu cele de stat din România?

În niciun caz. De la sistemul de notare, la catalog, la tot. În școlile de stat din Țara Galilor ei vor să înțeleagă ce se întâmplă cu elevul. Accentul nu e pus doar pe materie.

Îmi dai exemple de niște practici pe care le aplici la orele de la Transylvania College? Ceva care poate face o oră mai atractivă?

De exemplu, făceam poezia cu Year 5, iar afară era foarte frumos. Și am zis, OK, haideți să ieșim și să ne inspirăm din natură,. Ne uităm la copaci, ne uităm la culori. Am ieșit cu tot cu caiete. Sigur, întâi am vorbit despre poezie, despre ce înseamnă inspirație, despre sentimentele pe care le transmiți. Am început povestindu-le că atunci când eram în UK m-am simțit melancolică și atunci am început să scriu o poezie. Le-am citit-o și am zis: haideți să facem același lucru! Cum ziceam, am ieșit afară cu caiete cu tot și au lucrat extraordinar de frumos. Le-a plăcut foarte mult. Și chiar au scris mai multe poezii. Un alt exemplu: săptămâna trecută le-am zis într-o zi că trebuie să aflăm indiciul pentru a doua oră, să vedem ce se întâmplă în a doua oră de română. Apoi au avut prima activitate: să găsească mai multe cuvinte printre literele notate pe o foaie. Au lucrat pe grupe, foarte entuziasmați, au găsit 70 și ceva de cuvinte. Au aflat primul cuvânt din indiciu. Următoarea activitate: trebuie să faceți puzzle-ul acesta. Și făceam omonime prin puzzle. Așa au învățat ce sunt omonimele. Au aflat astfel al doilea cuvânt din indiciu. Pentru că au lucrat bine, s-au concentrat, în a doua oră au avut voie să joace Kahoot! (n.r. – o aplicație cu jocuri pe teme de cultură generală).

De fapt asta aveau să afle, că vor juca Kahoot?

Da. Știam că vor fi super-bucuroși, pentru că le place foarte mult Kahoot. Când eram eu elevă nu se ieșea din structura manual-caiet, ceea ce eu încerc să schimb. Uneori, când mă gândesc cum să așez azi activitățile, chiar ei îmi spun: Miss, ce ar fi să facem asta mai întâi? Zic, a, da! Așa facem!

Asta cred că-i încurajează și pe ei să vină cu idei noi.

Da, și îi face să le placă, să se bucure. Pentru că până la urmă important e să se și bucure de lecție.

Ce faci tu în afara școlii?

De exemplu, mi-am propus să încep să învăț să înot. Mereu mi-a fost teamă de apă.

Deși ești de la Dunăre, din Galați!

Da! (Râde) Nu știu să înot și am zis că e momentul să încep să iau lecții. Apoi merg la quiz (n.r. – concurs de cultură generală) în fiecare marți, împreună cu prietenii, într-un pub din Cluj. Ce mai fac? Citesc, merg la tot felul de evenimente, lansări de cărți. Încerc să fac tot mai multe în afara școlii. Îmi tot amintesc că Ruxandra (n.r. – Ruxandra Mercea, directorul Transylvania College) a zis la început că e important să ne facem prieteni și să ieșim cel puțin de două ori pe săptămână. Mi-a rămas în cap și chiar încerc să fac chestia asta. E totuși o schimbare, am stat câțiva ani buni și în UK. Vreau să-mi fac prieteni și să cunosc oameni.

Aici, în școală, ți-ai făcut prieteni?

Da, chiar marți am ieșit cu Bianca, de la Year 5. Mai ieșim uneori sâmbăta, îi mai luăm pe Mathew, pe Daniel, iar într-o zi a venit cu noi și mama, care s-a întâmplat să fie în oraș. (n.r. – Bianca, Mathew, Daniel sunt profesori în Transylvania College)

O activitate pe care ai făcut-o aici, în școală, și care ți-a plăcut mult? Ceva ce ți-a rămas în minte?

Sunt foarte multe lucruri. Uite unul! Comunitatea de părinți amenajează în școală diverse colțuri tematice în fiecare lună, de exemplu English Corner. În UK nu era așa; acolo sărbătoream doar o singură zi, International Languages Day. Am fost la toate de când sunt aici, din toamnă, și e un moment chiar fain să cunoști părinții, să vorbești cu ei despre elevi. Toată lumea e relaxată, îți povestesc despre ei și se construiește o altfel de legătură cu părinții. Asta mi s-a părut foarte interesant. E un bonding bun și necesar pentru toată lumea.

Te bucură întoarcerea în România? Te mai gândești la asta? Îți pui întrebări?

Cred că am lăsat lucrurile să meargă de la sine. Aveam nevoie să mă întorc în țară, din diferite motive. Și cred că a fost o alegere super-bună.

Și Clujul? Crezi că ți se potrivește?

Mai ales Clujul, da. Nu m-aș întoarce în București. Nu am simțit că aparțin locului. Aici mă simt altfel, deși e departe de casă. Pot să zic că sunt fericită, ceea ce e foarte important.

Cred că e chiar uriaș.

Da, cred că ăsta e cel mai important lucru.

În Transylvania College te gândești să rămâi?

Da, mă gândesc să rămân. Punct. (Râde)

V-ar putea interesa și:

Ruxandra Mercea, directorul Transylvania College: “Copiii sunt așa de faini! Hai să le dăm spațiu și sprijin, să nu le tăiem noi aripile” 

Erik Birinyi, elev la Transylvania College: “Avem un proiect ambițios: o academie de idei făcută de elevi, cu mentori elevi, pentru elevi”

Ioan Pristavu, elev care a vizitat trei capitale de pe Dunăre cu bicicleta: “Am pedalat 80-100 km pe zi. Au fost și momente grele, dar ne-au întărit ca echipă”

Catrinel Grigorovici, director – Community Affairs: “Rușinea apare din discrepanța dintre copilul care e cu tine acasă și cel pe care-l proiectezi tu în capul tău”

Cristina Ungvari: “Dacă punem interesul suprem al copiilor deasupra orgoliului nostru, atunci sorții de izbândă sunt foarte mari”

Alexander Scott: “Cel mai important lucru pe care-l poți da unui copil este dragostea necondiționată”

Diana Teodorescu: “Pentru mine, o școală bună e una în care copiii mei sunt văzuți așa cum sunt ei”

Domnica Petrovai: “E important ca tu, ca adult, să nu te simți respins, atacat, să nu reacționezi personal“

Raul Lupaș: “Părinților le-aș recomanda să-și permită să greșească”

Cum fac față elevii la zeci de examene Cambridge într-un liceu internațional

Ana-Maria Huluban: “Contează ca elevii să rămână curioși și să nu judece din prima”

O zi din viața unui elev de la Transylvania College

Lavinia Balulescu
Lavinia Balulescu
lavinia.balulescu@transylvania-college.ro

Journalist, Communications Specialist

No Comments

Post A Comment