fbpx
 

31 Jan Elevii din Transylvania College predau ore de engleză în școala din Mărișel

O echipă de elevi din Transylvania College (Cluj-Napoca) continuă și anul acesta proiectul început în cadrul “From Root to Fruit” în comunitatea din comuna Mărișel (județul Cluj). Cinci elevi de liceu vor susține lunar sesiuni de limba engleză pentru elevii școlii din Mărișel. Ideea a venit la propunerea reprezentanților unei pensiuni din comună. 

Cei cinci elevi din Transylvania College care vor preda engleza la Mărișel sunt în Year 10. Ei sunt participanți în programul “Duke of Edinburgh” și și-au ales această activitate de predare a limbii engleze pentru Secțiunea Service. 

Cursurile de engleză predate de elevii din Transylvania College vor avea loc din luna ianuarie până în iunie, iar în fiecare drum până la Mărișel aceștia vor fi însoțiți de un profesor și/sau un părinte voluntar. De asemenea, cei cinci elevi din Transylvania College vor ține legătura săptămânal cu grupul de elevi de la școala din Mărișel, pornind de la subiectul discutat la întâlnirea precedentă. Fiecare sesiune de limba engleză durează două ore.

Subiectele pentru fiecare lecție predată sunt alese împreună cu Departamentul de Limbi din cadrul Transylvania College și planificarea lor e adaptată în funcție de nevoile copiilor și ale comunității.

Cine are de câștigat

Aceste activități reprezintă de fapt un parteneriat. Scopul este, pe de o parte, completarea orelor de limba engleză ale elevilor din Mărișel, insistând în mod special pe conversație, având în vedere că Mărișel este o zonă turistică, de munte. Un alt scop este acela de a continua munca de cercetare a tradițiilor din Mărișel, muncă pe care elevii din Transylvania College au început-o anul trecut în cadrul proiectului “From Root to Fruit”. Acțiunile care implică cercetarea tradițiilor sunt făcute de elevii din Transylvania College, ajutați de copiii din Mărișel, după predarea orelor de engleză.

Prima întâlnire din cadrul proiectului a avut loc deja joi, pe data de 30 ianuarie 2020. La cursuri au asistat 11 elevi din clasa a cincea din comuna Mărișel.  

Sponsorii proiectului, reprezentanții pensiunii “Cabana Moților”, pun la dispoziție sala în care se țin cursurile. De asemenea, asigură transportul lunar și masa pentru participanții din partea Transylvania College, în timp ce reprezentanții școlii din Mărișel asigură transportul pentru elevii lor. 

 

Lavinia Balulescu
Lavinia Balulescu
lavinia.balulescu@transylvania-college.ro

Journalist, Communications Specialist

No Comments

Post A Comment