fbpx
 

12 Nov Când elevii conduc ședințele cu părinții

Adio, ședințe clasice cu părinții! La finele săptămânii trecute, timp de două zile, elevii din Transylvania College (Cluj-Napoca) au luat parte la “Student-Led Conferences“ – întâlniri individuale, organizate de elevi, la care au spus prezent diriginții și părinții. În timpul unei asemenea întâlniri, care durează aproximativ o jumătate de oră, elevul le prezintă părinților munca sa de până acum, dar și ce își propune pe mai departe. Discuțiile nu sunt păstrate în sfera academică, ci sunt duse și în zona dezvoltării personale. 

Este al treilea an în care în Transylvania College sunt organizate Student-Led Conferences. Am intervievat mai mulți elevi și părinți, pe care i-am rugat să ne povestească, pentru Blogul Transylvania College, ce au aflat cu această ocazie și cum văd ei întâlnirile. 

                                                                                   ***

George Gabriel Șandru (foto jos), elev în Year 8, a mărturisit că pentru el experiența este extrem de diferită față de alte școli: “În alte școli profesorii nu se prea interesau de tine. Ce obiective mi-am propus? De exemplu, să scriu mai frumos, pentru că scrisul meu nu e exemplar. Asta pe plan personal. Și pe plan academic – să iau note mai bune, să învăț mai mult acasă.“

Și mama lui Gabriel, Raluca Șandru, ne-a povestit cum s-a desfășurat întâlnirea: “Elevul își prezintă munca pe care a făcut-o până acum, obiectivele, dacă și le-a atins, cine l-a ajutat și cine poate să-l ajute în continuare. Dirigintele pune întrebări de sprijin dacă consideră că elevul mai are ceva de adăugat sau i se pare că ar trebui să mai spună ceva. Dacă părinții au întrebări, poate să le răspundă. Mi-a reînnoit ideea că fiul meu este sociabil și amuzant, că este relaxat, că-i place la școală și că trebuie să lucrăm mai mult ca familie, să putem să muncim pe baza unui plan, să avem obiective, să vedem cum le atingem. A fost de ajutor și pentru noi, ca părinți, ca să ne formăm, pentru că de multe ori, cum avem multe pe cap, lucrăm haotic, deci și pentru noi e bine. Nu a fost o discuție doar pe plan academic, ci și pe plan personal.“

Pe coridoarele Transylvania College am întâlnit-o și pe Irina Eremciuc (foto sus), mama lui Dan (Year 11) și a lui Călin (Year 9). “Am avut două întâlniri cu băieții și cu profesorii. Întotdeauna e o aventură, niciodată nu știm ce ne așteaptă la întâlnirile astea. Băieții sunt mai rezervați de felul lor, nu povestesc acasă așa multe despre școală și atunci e o ocazie bună pentru noi, părinții, să ascultăm și să descoperim ce planuri au pentru anul ăsta, de ce sunt mândri. Mi-a plăcut că ambele ședințe au fost focusate pe partea pozitivă a lucrurilor, de ce ne bucurăm, ce ne place, ce realizări avem, și chiar au avut multe de spus. Ce am aflat nou? Am descoperit că lui Călin îi place foarte mult fizica. Am presupus că îi plac științele exacte, dar nu știam că atât de mult. Și și-a propus să exceleze mai mult la acest subiect. Iar în ceea ce-l privește pe Dan, am descoperit că i-ar plăcea să activeze în cadrul echipei de Media a școlii și m-am bucurat că e nouă oportunitate să-și dezvolte capacitățile de design, de grafică, de creativitate. Sunt foarte utile întâlnirile, descoperim lucruri noi și despre copiii noștri, și despre noi, ca părinți”, a mărturisit Irina.

Dan Eremciuc, fiul Irinei, a povestit, la rândul său: “A fost diferită această întâlnire față de ceilalți ani. Cum a zis și mama, a fost mai mult focusată pe pozitiv și a fost destul de interesant că ne-a întrebat de ce suntem mândri. Eu am vorbit despre ce vreau să fac anul ăsta, ce proiecte am, cum e cu orele, cu notele, cu prietenii, cum e viața în școală. Am preferat să vorbesc liber și m-am gândit un pic ieri seară despre ce vreau să discut.”

Tot în Transylvania College i-am întâlnit și pe membrii unei familii din Spania (foto sus), al căror fiu, Tomas (Year 9), este pentru al doilea an în Transylvania College. “Aceste întâlniri sunt o bună ocazie de a vedea lucrurile din punctul de vedere al copilului nostru în ceea ce privește evoluția lui în școală. Student-Led Conferences au reprezentat ceva nou pentru noi de când am venit în Transylvania College. Și în Spania discutam cu profesorii, dar nu era o întâlnire pe care să o conducă elevul sau ceva asemănător. Pentru mine a fost o supriză extrem de plăcută când am participat prima dată la așa ceva. Nu știu dacă am aflat neapărat ceva nou despre copilul meu de data asta, dar poate că el a aflat ceva nou despre el însuși. Cred că acum se poate focusa mai bine ce-i lipsește, de exemplu în legătură cu organizarea“, a explicat Koldo Ortueta, tatăl lui Tomas. 

Maryam Lapoși este elevă în Year 5. Am așteptat la ușa clasei ei, până la încheierea întâlnirii, iar apoi tatăl, Emeric Lapoși (foto sus), ne-a împărtășit experiența lui: “O întâlnire foarte bună, foarte necesară! Cred că cea mai importantă este această conștientizare din partea Maryamei, cum merge, unde vrea să îmbunătățească. E foarte important, pentru că, după ce își conștientizează punctele tari și punctele de îmbunătățit, face un plan și ne cere ajutorul. A fost o discuție complexă, și academică, și pe parte de dezvoltare personală, de comportament, al modului de lucru, care e foarte important și care sigur va influența în final și rezultatele academice. E foarte interesant că mai mult vorbește copilul, ceea ce este ciudat, față de tradiționala ședință cu părinții”.

Carmen Lapoși, mama Maryamei, a explicat și ea ce a aflat în această întâlnire: “Poate trebuie să fim mult mai aproape de ea, să ne petrecem mai mult timp cu ea. Și m-am mai gândit, în timpul întâlnirii, că e mult mai matură decât ni se părea nouă că este.”

Tot în timpul Student-Led Conferences am făcut o vizită și la Reception, unde tocmai își încheiau întâlnirea membrii familiei Tonea. “Întâlnirea a decurs foarte frumos. Am venit cu ambii copii. Natalia a fost puțin emoționată, ne-a explicat ce a făcut până acum la școlă și totul a decurs OK. E o fetiță sociabilă, dezinvoltă, are activități frumoase, se implică și noi suntem foarte mulțumiți. Își dorește să fie foarte activă în continuare, are vise, ca orice copil“, a spus Mihaela Tonea (foto jos), mama Nataliei (5 ani).

Un alt părinte care ne-a povestit despre experiența la Student-Led Conferences este Adriana Matei (foto jos), mama Elizei (K-Stars): “A fost interesant! Eliza mi-a arătat caietele ei, mi-a explicat exercițiile, mi-a arătat un plan cu ce dorește să facă în continuare, care e scopul pentru următoarea perioadă. De exemplu, și asta mi-a plăcut mult, din punct de vedere personal a zis că vrea să mă ajute mai mult acasă! Din punct de vedere academic, vrea să lucreze mai mult la matematică și la citit. Am avut prilejul să mai pun o întrebare-două învățătoarei, deci totul a decurs bine. E prima dată când vin la aceste conferințe. E ceva deosebit, tradițional nu exista așa ceva. Copiii își fac singuri un plan cu ce urmează să se întâmple și e foarte important pentru ei.“

Ariana Bâlcă (Year 13), care a venit la școală însoțită de mama ei, ne-a spus că pentru ea cel mai mare câștig legat de Student Led Conferences este că reușește să alinieze ideile familiei cu cele ale profesorilor. “Îmi place că pot să vorbesc cu diriginta și cu mama. Le aduc pe aceeași lungime de undă, le explic amândurora ce am de zis și se ajunge la un numitor comun. Vorbim inclusiv despre ce aș putea face în timpul liber, cum să nu mai fiu așa stresată, ce să îmbunătățesc la mine, care sunt punctele slabe, să-mi dau seama de ele, pentru că de multe ori nu-ți dai seama până nu-ți zice cineva“, a explicat Ariana (foto jos)

                                                                                        ***

La finalul unei zile de Student-Led Conferences, Jeannette Jones (foto jos; Director of Wellbeing and Leadership, Computing Teacher), ne-a vorbit, pentru Blogul Transylvania College, despre organizarea acestor întâlniri.

“Acesta este al patrulea an de implementare a procesului Leader in Me și al treilea an în care organizăm Student-Led Conferences. Cea mai mare diferență este rezultatul, ce se întâmplă în aceste întâlniri, faptul că elevul vorbește, explică, le spune părinților și dirigintelui cât de bine crede el că se descurcă. Da, diriginții lucrează cu elevii înainte de întâlniri, mai ales cu elevii mai mici, dar faptul că elevii conduc dialogul înseamnă că își asumă ce au de făcut, își asumă obiectivele. De asemenea, elevii au un sentiment de mândrie. Sunt mândri de ce au realizat, sunt mândri și că părinții lor și-au făcut timp să vină și să îi asculte, iar acest sentiment de mândrie se reflectă în munca lor viitoare. În ceea ce privește reacțiile părinților, majoritatea sunt extrem de încântați, văd o față diferită a copilului lor, se simt mândri la rândul lor, deseori sunt suprinși de tot ce povestesc elevii în cadrul unei asemenea întâlniri. Pentru că în discuție nu e vorba doar de <<unde sunt acum>>, ci și de <<încotro mă îndrept, cum am de gând să ajung acolo, cum mă puteți ajuta voi să ajung acolo>>.

În Student-Led Conferences poate că unii elevi le spun părinților: <<Am nevoie să nu mă mai presezi când e vorba de teme. Am nevoie doar să-mi spui o singură dată că e momentul să-mi fac temele, apoi să mă lași în pace, pentru că dacă nu le fac sunt conștient că eu voi suporta consecințele>>. Alți elevi le-ar putea spune părinților: <<Am nevoie de o altă veioză în dormitor, ca să văd mai bine să citesc>>. Elevii spun ce cred ei că au nevoie și cum vor ei să fie sprijiniți ca să aibă succes, pentru că e diferit pentru fiecare dintre ei. În trecut profesorii se întâlneau fără elev și decideau ce trebuie să facă, dar apoi elevul nu făcea ce era decis pentru el, pentru că nu era parte a soluției. Mie, una, îmi plac foarte mult aceste întâlniri. Chiar am dat un tur prin școală azi, ca să văd cum merg lucrurile, și m-am uitat cu atenție la fețele copiilor. Poți să vezi pe fețele lor mândria, nu în sens negativ. E sentimentul acela: am făcut asta și e bine, sunt mândru de ce am făcut și e OK să mă simt așa“, a concluzionat Jeannette Jones. 

 

V-ar putea interesa și:

Ruxandra Mercea, directorul Transylvania College: “Copiii sunt așa de faini! Hai să le dăm spațiu și sprijin, să nu le tăiem noi aripile” 

Erik Birinyi, elev la Transylvania College: “Avem un proiect ambițios: o academie de idei făcută de elevi, cu mentori elevi, pentru elevi”

Ioan Pristavu, elev care a vizitat trei capitale de pe Dunăre cu bicicleta: “Am pedalat 80-100 km pe zi. Au fost și momente grele, dar ne-au întărit ca echipă”

Catrinel Grigorovici, director – Community Affairs: “Rușinea apare din discrepanța dintre copilul care e cu tine acasă și cel pe care-l proiectezi tu în capul tău”

Cristina Ungvari: “Dacă punem interesul suprem al copiilor deasupra orgoliului nostru, atunci sorții de izbândă sunt foarte mari”

Alexander Scott: “Cel mai important lucru pe care-l poți da unui copil este dragostea necondiționată”

Diana Teodorescu: “Pentru mine, o școală bună e una în care copiii mei sunt văzuți așa cum sunt ei”

Domnica Petrovai: “E important ca tu, ca adult, să nu te simți respins, atacat, să nu reacționezi personal“

Raul Lupaș: “Părinților le-aș recomanda să-și permită să greșească”

Lavinia Balulescu
Lavinia Balulescu
lavinia.balulescu@transylvania-college.ro

Journalist, Communications Specialist

No Comments

Post A Comment